ochii care nu se vad, se uita?

Pe principiul asta am mers zilele trecute crezand ca reusesc sa ma indepartez si cred ca asta s-a si intamplat. Sper sa fie definitiv. Insa vorba asta merge si in alt sens. Am decis la un moment dat sa “fac curat” in viata mea si sa start fresh. Si asa ca abia azi mi-am luat inima-n dinti si am zis ca e cazul sa am The Talk. Dar m-am suprins, in timp ce scriam cat de nasol imi e asa, singura, ca-mi vine sa plang la gandul ca raman fara el. Chiar daca el e departe, la mii de kilometri distanta. Si are de gand sa mai stea ceva. Pur si simplu nu puteam sa zic acele cuvinte, ma gandeam ca parca raman fara ultimul meu sprijin. Colac peste pupaza, mnealui e de parere ca trebuie sa intarim relatia, sa o facem sa mearga si asa, la distanta. Si atunci mi-am zis ca daca tot am inceput sa plang si daca el crede ce zice (presupun ca nu avea un rost sa ma minta), poate ca trebuie sa mai dau o sansa acestei ciudatenii. Nush daca o sa rezist (vezi ultimele evenimente). Insa cred ca acum nu e momentul, pur si simplu.

back were we began

Am avut o vineri seara de pomina. Am mers la film cu fetele. Da, la Sex and the City the movie. NU m-a impresionat defel, insa am ras la anumite faze. Apoi eu cu inca trei ne-am dus la locul de intalnire. Big guy era acolo, evident, asa cum ma asteptam.  Well, la un moment dat s-a asezat la masa noastra. Apoi am inceput sa bem din acelasi pahar cu doua paie. Apoi incet incet a inceput sa ma atinga intamplator, apoi sa ma ia in brate, sa ma sarute pe frunte. sa ne pupam nitel, just for checking. Eram din ce in ce mai ametita pana cand, pe la 4.30 in za morning a decis sa mergem la mine. Apoi la el. Si am mers la el:). Nothing happened, am dormit dusi. Dimineata ne-am trezit cu capetele patrate, am facut cafea, ne-am uitat la ceva la tv. Dimineata insemnand ora 2. Insa cum eu aveam program, am plecat linistita. Fara sa ramana cumva. Nici nu am vrut. N-am intrebat daca mai vorbim, daca ne mai vedem, daca daca… nimic. Am plecat pur si simplu. In seara asta nu l-am vazut. Oricum eram asa de adormita ca nu cred ca as fi vrut ceva de la el. 

Insa de dimineata m-am trezit destul de devreme si-l priveam cum doarme. I-am masurat trupul relaxat, picioarele si bratele musculoase, cum se inghesuia cu capul in mine ca un copil. Imi venea sa-l ating, dar mi-era teama sa nu-l trezesc. Si ma tot gandeam ca poate fac o greseala, ca nu ar trebui sa fac ce simt. Poate numai pentru ca el sa nu creada ca sunt acolo atunci cand vrea el sa fiu acolo. Insa imi doream asa de mult sa dorm din nou cu el incat n-am putut sa ma abtin. Iar de data asta a fost misto ca nu mai paream deloc straini. M-a luat in brate by default:).

N-am idee deci cum suntem. N-am idee ce e in capul lui. De ce a fost nevoie de mesajul ala oribil si de saptamana groazei prin care am trecut. De ce a trebuit sa il exorcizez din mine, mai ales ca acum sunt mult mai lucida si fara asteptari. Sau poate ca de asta aveam nevoie ca sa tin lucrurile sub control. Insa nu e corect! E frumoasa indragosteala. E frumos sa-ti pierzi capul si sa acorzi credit 100% celuilalt, cel putin la inceput cand nu-l cunosti si-i dai toata increderea. Asta a facut mesajul ala, m-a scos din starea misto in care ma aflam si m-a adus cu picioarele pe pamant, acolo unde sunt mereu. Boring pe pamant. 

Oh well, om trai si-om vedea.