blank

N-am vorbit. Mi-a trimis azi ceva pe mess, dar n-am reactionat. M-am tinut tare. Si, pentru ca trebuie sa duc treaba pana la capat, l-am sters si din contactele din lista de email. Ca nu cumva sa-mi vina vreo idee:). Oricum ii stiu adresa pe de rost, nu e greu de tinut minte.

In continuarea planului meu de calmare, am decis sa nu ma duc nici maine la meci. Adica nu ACOLO. Ma duc eu pe altundeva, orasul asta e plin de terase/baruri microbiste:). Si nu duc lipsa de insotitoare:). 

Cu toate astea, am auzit azi povesti mai disperate ca a mea. Asa ca asta mi-a dat o cu totul alta perspectiva asupra situatiei actuale. In the end nu s-a intamplat mare lucru. Nici macar sex:P. S-a intamplat sa am un fel de romance cu un tip misto, dar care pare legat prea mult de trecut ca sa se poata rupe. Si care, imatur fiind, nu stie sa managerieze situatia prea bine. 

Am aflat, ca asta am uitat sa zic, ca inca e legat (still dating, I mean) de fosta lui cu care a stat multa vreme (suspectez ca asta e aia cu care zicea ca era sa se insoare). Pe care o stiu din vedere. Total unlike me. Ea e femme fatale, moi, je semble a un enfant. Si acum mi se clarifica situatia: era imposibil sa pot sa am ceva normal cu el atata vreme cat el nu a renuntat deloc la trecut. Il inteleg intr-un fel. Pe de alta parte, imi dau seama ca nu am fost deloc iubirea aia fulgeratoare pe care o astepta, care sa-l rupa total de ea. Probabil ca o alta fata, intr-o alta conjunctura, va reusi. Sau nu. 

My road is ahead of me. I have still so many things to live. And so many guys to fall in love with.

nu stiu…

nu stiu ce vreau sa scriu… imi lipsesc cuvintele cu desavarsire zilele astea, asa am impresia

nu stiu ce simt… am uitat sa ma mai gandesc la ce simt ca sa nu ma mai doara.

nu stiu ce sa fac… cu mine. Trebuie sa fac ceva. Azi m-am trezit destul de energetica si ma gandesc serios sa schimb putin stilul de viata, sa imi ocup fiecare bucatica de timp ca sa nu am timp sa ma gandesc la tot felul de porcarii.

Mi-am dat seama ca cele mai periculoase momente sunt seara inainte de culcare si dimineata. Dimineata de obicei lenevesc si in semi-somn imi vin tot felul de ganduri in cap, de cele mai multe ori placute. Si atunci apar fara sa le simt amintirile frumoase cu el. Si daca nu sunt atenta, ma cotropesc pana ajung la amintirile neplacute si plec la serviciu zburlita precum pisica.

Seara am nevoie de ganduri bune ca sa adorm. Fiindca nu-mi place deloc sa dorm singura, de obicei imi imaginez ca obiectul afectiunii mele e cu mine. Dar atunci cand obiectul afectiunii e si cauzatorul durerii… nu mai e asa de simplu. Trebuie sa caut un alt obiect al afectiunii, pe care sa-l transform, cel putin in mintea mea, la fel de intens ca si celalalt, pentru ca toate lucrurile din sistemul complicat care e mintea mea sa mearga bine.

Insa, daca trec cu bine de aceste momente cruciale, totul pare a fi ok in timpul zilei. Nu ma gandesc, nu sufar, nu cred ca mai urasc (Tash, il urasc numai cand il vad. Si cand il vad ca ma ignora!). Incerc doar sa ma relaxez si sa “imi vad de drumul meu”, dupa cum am fost sfatuita. Problema e ca nu prea mai stiu care e drumul meu:). Dar se construieste el incet incet.