de-a mutelea

Asta jucam noi zilele astea. Adica azi. Eu n-am spus nimic. M-am tinut tare, desi am avut doua statusuri reprezentative. Poate prea reprezentative. El a tacut chitic. Spre seara m-am dus la film, insa m-am grabit acasa si am ajuns intr-un suflet sa vad ce “status” are el. Ei bine, e idle. Cam de cand am plecat eu de la munca. Si incepe virusul scenaritei din mine sa elucubreze: saptamana trecuta era online la ora asta si vorbeam. Era “available” adica. Acum, de cand a inceput saptamana, seara nu mai e “available”. Are pe cineva? Are program? Si daca da, o sa dureze ca la noi, doua saptamani?

Oh well, hai sa nu mai facem scenarii d-astea, bine? Ce rost are, in fond? Cum spuneam, o sa-l vad vineri la meci. Maine iar o sa fiu muta. Si acum se va alege, am impresia, ce naiba se intampla si cu situatia asta. Poate ca o sa intalnesc pe altcineva, ca doar nah, cui pe cui se scoate. Problema e ca nu-mi place nimeni. But you never know.

Mie-mi miroase a vara. Azi de dimineata cand am iesit din bloc am dat cu nasul de caldura aia din diminetile de vara (si apoi de imbacseala din autobuz) si am zambit. Mi se parea ca niciodata nu am observat asa, dintr-o data, ca a venit vara. Quite a summer, I might add. Pentru ca o sa am prea putine zile de vacanta fata de cate mi-as dori. Insa sper sa ajung la mare mai des ca vara trecuta, desi asa zic in fiecare vara ca o sa fac. Problema e ca ma tine legata aici this big guy with his big hands and cuddling arms. Vineri seara a devenit apogeul saptamanii pentru mine. Stiu ca atunci il vad. Probabil ca daca intr-o vineri nu va aparea, o sa fie dezastru. Si voi plange pe blog cu lacrimi virtuale de crocodil. Dar poate ca va trebui sa previn eu chestia asta cumva si sa plec cat mai des, sa nu ma mai vada, sa nu-l mai vad, sa ne rupem odata, desi nu-mi doresc.

Insa alta solutie sincer nu vad. E clar ca daca ma voia, facea ceva chiar si dupa gunoiul ala de sms de despartire. E clar ca ar fi vrut sa stie de mine. M-ar fi sunat. M-ar fi gasit cumva, mai ales ca eu am fost si inca sunt mereu aici. Asa ca acum, lucida, imi dau seama ca toata nebunia asta nu are sens. Ca desi ma atrage ca un magnet, trebuie sa ma rup, asa cum am facut si cu blue eyes. Cu el a fost si mai greu ca-l vedeam mereu la munca and I still do, dar a trecut. Nici nu-mi pot aminti cum a fost cu el, mai citesc pe blogul asta pe la inceput, rational stiu, insa sentimental nu. L-am scos de tot din mine.

Asa ca, dragele mele, cred ca happy ending o sa fie doar in melodia lui Mika si poate mai incolo, cu un alt baiat. Thing is… mie-mi place cand lucrurile nu sunt usoare la inceput. Face relatia mai misto dupa aceea, ii da mai muta greutate. Dar nici chiar in halul asta!

sa sun, sa nu sun…

Mai bine nu sun. Nici nu trimit mesaj. Mai bine ma abtin, ca tot eu pic de fraiera. Asta pentru ca tot weekendul n-am auzit un cuvant de la ‘mnealui. NICI UN SINGUR CUVINTEL! Nici macar “bai, nu avem cum sa ne mai vedem ca plec pe Luna”. Vorba cuiva, singurul motiv pentru care un baiat nu suna e pentru ca a murit:)). Cam macabru, stiu, dar avand in vedere ultimele non-evenimente, ajung si eu sa zic la fel. Ma enerveaza de fapt gandul ca-s dusa cu zaharelu’. Prietenele mele au pareri impartite despre toata problema asta: 1) are gagica si trebuie sa se desparta de ea, asa ca o ia mai usor cu mine; 2) are gagica (gagici) si nu vrea nimic serios de la mine; 3) e tipul cuceritor si deci, vazand ca ma topesc dupa el, s-a gandit sa-mi dea un preview la ceea ce ar putea fi, la modul “da, e adevarat…asa sunt eu….si inca n-ai vazut totul”.

Acum, avand in vedere ca mi s-a promis o intalnire care nu s-a intamplat (mi s-a promis de 2 ori!!), tind sa cred varianta 3. Combinata cu 2. Presupun ca un om care chiar vrea sa-l vada pe altul in scopuri amoroase actioneaza un pic altfel.

Astfel am decis:

1. sa nu-i mai dau atentie asa cum o faceam

2. orice flirt e interzis pana la o schimbare in bine a situatiei (aici sunt multe de discutat, ca in Constitutia Romaniei, de altfel, asa ca cine sunt eu sa fiu altfel)

3. evitarea pe cat posibil a oricarui contact vizual cu inamicul

4. comunicarea trebuie sa fie strict profesionala sau cat mai rece cu putinta (chiar ma intreb daca reusesc sa fac asta… nici cu cei mai naspa oameni nu sunt rece)

Asa ca, in speranta ca maine nu ma voi abate de la aceste reguli… ma duc sa-mi dau in carti sa vad ce naiba mai zic si alea. Ca pe Urania am scapat-o weekendul asta, fir-ar sa fie!