Bine, as putea sa ma declar cu totul vindecata si in afara sferei de influenta a domnului X, care timp de 2 luni mi-a facut viata interesanta, sa spunem. Ieri l-am vazut, am coborat vreo 5-6 etaje impreuna si asa de urat i-am raspuns, asa de cu ura i-am vorbit de ma miram de mine (si el cred ca a zis in sinea lui “god, bine ca am scapat de nebuna asta ca nu stiu ce ma faceam”). Problema era ca ma simteam rau si fizic si psihic, nu-mi dau seama de ce. Sau poate ca am o oarecare idee, insa nu cred ca asta e tot. Chiar nu cred. Plus ca aratam absolut horror. Groaznic! Nu stiu cum am putut sa ies asa din casa. Da, ma rog, asta e, cacat se intampla.
Ce ar fi putut sa genereze starea rea ar fi putut fi de fapt prostia si inconstienta mea, sau mai bine zis o amestecatura intre dorinta de afectiune si ego. Se intampla ca la mine la munca (stau mult acolo, d-aia toti oamenii vin din sfera asta…stiu, e trist) sa existe oameni pe care la inceput i-am urat pentru ca-mi pareau rautaciosi in mod gratuit. Pentru ca apoi sa descopar ca nu sunt chiar asa. Eh, omu’ asta de care vreau sa va vorbesc e din categoria asta. Si in timp, mai ales in ultimul timp, ne-am cam apropiat asa, plus ca imi dadeam seama ca ma place. Da nici chiar in halul in care a dovedit-o vinerea trecuta! Am fost la un party amandoi si am stat mult de vorba de una de alta, el foarte mult despre mine si despre cat de minunata sunt eu…. Ceea ce m-a flatat evident, ca vorbea frumos omu’. Pe de alta parte a intuit de ce fel de partener am eu nevoie, ce vreau sa-mi ofere si asta m-a incantat pentru ca parea exact genul care sa-mi ofere lucrurile astea.
DAR… este cu mult mai mare ca mine si asta se vede mai ales in felul in care arata, vorbeste.. Este un om foarte misto insa nu m-as vedea alaturi de el tocmai pentru ca mi se pare ca fizic nu ne potrivim deloc. Dar mi-a placut sarutul.. si felul protector in care ma inconjoara. Si acum, dilema: ce primeaza intr-o relatie? Ce ar trebui sa primeze? Ar trebui eu acum sa las orice fel de superficialitate d-asta la o parte si sa fiu cu el pentru ca ma simt bine cu el (cel putin asa cred) sau ar trebui sa nu fac nimic pentru ca, daca nu ma simt bine cu el in prezenta altora, sau ma simt stanjenita, asta nu poate duce la nimic bun? Sau astea sunt toate niste prejudecati in mintea mea si ar trebui sa fac pur si simplu ceea ce simt?
Problema mea e ca nu vreau sa-l ranesc. Deloc. Imi pare un om mult prea sensibil, care simte lucrurile foarte profund, si nu as vrea cu nici un chip sa-i fac rau. Si poate ca ar fi trebuit sa ma gandesc la toate astea inainte. Inainte sa stau prea mult cu el, inainte sa beau cele trei cocktailuri cu vodka si apoi sa vreau (pentru ca am si vrut) sa ma sarute. Nici nu am apucat sa-i zic prea multe despre mine. Iar in zilele care au urmat am iesit la masa seara cu el si un prieten de-al lui (deci tot nu putea vorbi) si apoi nimic. Nici un telefon, nici un semn, nici macar in pauza de tigara nu ne-am mai nimerit impreuna, si deci…nu stiu ce sa fac. Plus ca eu cred ca a povestit toata tarasenia cu noi unor colegi mai apropiati de el si asta ma face sa ma simt si mai rau!
In fine 
cred ca trebuie sa iau taurul de coarne, sa-l sun si sa stabilim si noi o intalnire in care sa stam de vorba. Ca asa e frumos intre oameni.
