Vorbim de una, de alta, ma intreaba ea de prietenele mele, cum o mai duc, ce mai fac. Ii povestesc de prietena A., are probleme cu prietenul ei, he seems not attracted to her anymore. Si vine mama cu intrebarea:

- Da’ al tau e mai sprintar, nu?

- What?? ))

- Da, adica face fata, nu?

Doamneee, ce-o crede maica-mea de mine? Ca sunt vreun sex machine, sa nu poata omu sa-mi faca fata?:)) In fine, a fost delicioasa, really.

In afara de asta, am ajuns in secret sa-mi doresc sa fiu casnica, macar un an. Sa nu trebuiasca sa-mi bat capul cu nimic decat cu ce mai scriu pe blog, ce gatesc, ce mai cos/tricotez etc. Sa am atat de mult timp incat sa ma plictisesc si sa ma pot arunca cu entuziasm intr-un alt proiect care sa ma sece de puteri.

Sunt convinsa ca in orice stadiu emotional m-as afla (single, la inceput de relatie, intr-o relatie stabila, dupa o aventura), sedinta terapeutica cu fetele la bere nu se compara cu nimic. Si aici nu vorbim de niste coconoase care-si tuguie buzele sa bea un cocktail colorat. Nu. Sunt fete care nu se sfiesc sa bea berea din sticla, desi nici paiul de cocktail nu le e strain:).

Asadar, cu dansele aseara m-am putut lamuri cu privire la starea mea emotionala din nou instabila: eu si el facem parte din categorii emotionale nepotrivite. Eu am nevoie de un barbat pe care sa-l vanez. Care sa mi se opuna putin. Care sa ma vrea, dar care sa nu se lase luat asa usor. Care, chiar si atunci cand s-a lasat, mai are accese de independenta. El de acum mi s-a dat complet, din prima. N-a trebuit sa-l vanez si sa stau in suspans.

Presupun ca acum pur si simplu m-am plictisit. Sunt bolnava, asa au zis fetele. Pun mana pe un baiat painea lui dumnezeu si il resping pentru ca e prea bun. I must be stupid or something.

Aproape nimic. In sensul ca disesnsiunile de care vorbeam in iunie s-au acutizat, dar tot alea sunt. Pentru ca, desi par un om volubil si fara probleme de socializare, atunci cand problemele sunt grave, le mestec in sinea mea, fara sa le exprim, imi zic ca vor trece de la sine, ca se vor rezolva cumva… da’ de unde.

Imi dau seama ca trebuie sa comunic ce vreau pentru ca nu toti oamenii sunt empatici, pentru ca grija lor principala nu e sa-mi ghiceasca mie dorintele, especially in bed. Aici e the main problem. Presupun ca am patit asta si cu ceilalti si a grabit sfarsitul, insa mi-e foarte greu sa-mi dau seama daca e vorba de plictiseala sau de faptul ca nu am zis ce nu-mi place, iar el, persistand in greseala, m-a indepartat. Cert e ca am devenit a non-sexual being, ceea ce e ciudat, eu nu sunt asa deloc.

Am patit la un moment dat o chestie asemanatoare, insa pe dos: eu voiam, el nu. Pur si simplu mi se parea incredibil ca trebuie sa ma rog de un barbat sa ma iubeasca fizic. Si acum stau sa ma intreb daca nu cumva a fost aceeasi situatie, poate ca lui nu-i placea si nu voia sa zica, iar eu, oricat as fi incercat, nu produceam nici un declic.

Evident ca toate astea nu sunt, de cele mai multe ori, discutate pe fata. Asta pentru ca mie nu-mi vine usor sa pun problema pe tava si sa critic. Ma gandesc ca mai degraba inhiba si mai mult rau fac. Asa ca nu am o solutie la aceasta problema delicata si nici nu stiu de unde sa o iau. Mi se pare incredibil, insa, ca eu patesc asta. Pana acum totul mergea fara probleme din punctul asta de vedere. Nu aveam issues and misunderstandings de genul asta. Si, din nefericire, cred ca acum e deja tarziu. Ca degeaba spun ce nu-mi place si degeaba el, saracu, incearca sa-mi intre in voie. Mi-a intrat in cap ca NU, si gata. Sunt in defensiva atunci cand stiu ca vrea, sunt mofturoasa si fitzoasa, el simte si se inhiba… e cum nu se poate mai rau.

Sper, totusi, ca peste cateva luni cand o sa mai scriu aici sa se fi rezolvat cumva toata situatia asta. Nu de alta, but the clock started ticking.

Am zis ca revin si n-am mai revenit. N-am avut ce sa mai zic, de fapt. Ce sa zic, ca-s happy si ca totul e ok? Well, nu e chiar totul ok, nu e roz, evident, dar sunt lucruri deocamdata marunte pe care nu vreau sa le disec nici macar in sinea mea, apai pe blog. Sunt mici inadvertente intre mine si el, de genul eu vreau sa ies si el nu, eu vreau in Vama el vrea la Mamaia… in fine. Presupun ca undeva putem cadea de acord, presupun ca nu o sa ma doara sa merg 2-3 zile la Mamaia ca isi doreste omul nitel, pentru ca apoi sa merg toata vara in Vama.

Enfin….

Nu despre el era vorba acum, ci despre mine. Nu stiu ce sa fac cu mine zilele astea, sunt ratacita, iritata, obosita. Am ajuns pana la a-mi lua niste zile libere, insa in continuare am un nod de stres in gat, in continuare simt ca nu sunt linistita si cu mintea limpede. Imi doresc sa nu mai muncesc un an. Sau sa muncesc ceva foarte lejer, care ma implica foarte putin. Imi doresc sa nu-mi fac probleme cu banii, sa traiesc cat de cat decent, dar sa nu mai am stresul de acum. E o boala cronica ce patesc.

Primele zile de vacanta adevarata probabil ca mi le voi lua pe la sfarsitul lui iulie. Apoi in septembrie. Tot degeaba. Oricat m-as strofoca, nu ma eliberez deloc usor de demonii de la munca. De toate relele, problemele, acuzele, frustrarile, certurile, orgoliile, invidiile de care am parte. Dar mai ales de toata presiunea care planeaza asupra tuturor.

Ce o sa ma fac cand o sa am un copil? Cand o sa am un copil in ritmul asta?

Mi-a venit sa scriu sa ma plang de toate astea acum. Poate imi trece nodul din gat si poate ma eliberez macar un pic. As fi vrut sa nu depind atat de mult, in sinea mea, de propria-mi parere despre mine si sa am curajul sa-mi dau demisia.

Asa… sa revenim la realitate, zic. Intotdeauna inceputurile unei relatii te duc in alta realitate. Poate sa dureze mai mult sau mai putin, depinde de intensitate. Efectele cunoscute ar fi departarea de prieteni, lipsa din locurile frecventate des inainte, instaurarea unor obiceiuri noi. Dupa o vreme, insa, unul din parteneri, ala care s-a schimbat cel mai mult de fapt (in cazul asta, eu), simte nevoia sa revina la lucrurile pe care le facea inainte, la oamenii de dinainte, la obiceiurile vechi.

Eu, de exemplu, am inceput sa bombardez lumea pe messenger cu reprosuri ca de ce nu ma suna, de ce nu ma baga in seama, de ce nu ma includ in planurile lor. Se crease un cerc vicios. Eu nu am mai sunat, oamenii au crezut ca eu nu mai vreau sa fiu sunata si m-au lasat in pace. Oh well, acum trebuie sa releg lantul de iubire. Si sa-l includ si pe El in aceasta combinatie, whether he likes it or not.

Am aflat ca blue eyes va fi tata. Ca omul de peste mari si tari are o prietena. Ca big-guy reinnoada pentru a mia oara relatia cu fata lui. Ma gandeam la toti oamenii astia si la ceilalti prezenti in viata mea acum un an. Acum un an big-guy era totul pentru mine. Mi se parea ca e cel mai misto lucru care mi s-a intamplat in ultima vreme. Nu simteam vina. Simteam doar fericire. D-asta nu mai pot sa-l sufar acum, pentru ca m-a prins cu garda jos si m-a lovit cand imi era lumea mai draga.

In afara de asta m-am surprins ca-s geloasa pe fostul pentru ca are gagica. Ne-am despartit prin telefon, era ca si cand n-ar fi fost, si, desi eu mi-am continuat viata normal, el era singur peste mari si tari. Sau asa dadea impresia. Si de fiecare data cand ma gandeam la el, o faceam cu duiosie si afectiune. Iar acum vestea ca are o fata cu care e happy… nush, m-a destabilizat nitel. Imi vine sa-i fac ceva rau, sa-mi exprim dezaprobarea. Evident, asta e un instinct mic si controlabil.

Dar in rest, viata merge inainte. Cred ca atunci cand sunt ok, cand nu am de ce sa ma plang, imi creez false probleme ca sa am cu ce sa ma lupt. Pentru ca altfel nu-mi pot imagina viata asta, fara un tel pentru care sa te lupti. Poate totusi ar trebui sa gasesc chestii constructive, din care sa si iasa ceva. Ca stricarea unei relatii numai pentru ca nu-mi pune nici o piedica whatsoever nu e ceva prea bun… zic si eu.

Da, recunosc: am fost prea ocupata cu traitul ca sa mai pot sa si scriu. Au fost niste luni destul de bune, mai ales ca intre mine si el lucrurile se stabilizeaza. Am fost putin plecata intr-o vacanta pe care o planuisem inainte sa ne cunoastem si asta a fost de fapt testul nostru. Si l-am trecut cu bine:). I missed him indeed si chiar am simtit ca si lui i-a fost dor de mine. Asa ca pe partea asta lucrurile merg bine:)

Problema e la munca. Mare problema. Mult, prea mult stres. Prea multe ore. Probabil ca nu are trebui sa ma plang atata vreme cat am un job din care traiesc mai mult decat onorabil. Insa in mine nu pot accepta atata frecus, atata presiune, atatea mizerii, m-am saturat, sincer, sa ajung acasa noaptea. Recunosc ca-mi place ce fac. Recunosc ca mi-ar fi tare greu sa renunt. Insa pasul asta trebuie sa-l fac for my sake. Nu cred ca cineva o sa-mi dea zilele astea inapoi. Nici sanatatea.

Mda. Ce sa zic.

Nu e rau. As putea spune chiar ca m-am indragostit lulea. Au fost momente cand am declarat sus si tare ca m-as marita si maine cu baiatul asta, e perfect pentru mine. Si chiar e din multe puncte de vedere.

Thing is… si o sa spuneti ca eu sunt aia carcotasa (culmea, e posibil sa aveti dreptate), sunt anumite chestii care ar putea deveni grave, pe care eu stiu cum sa le iau, cum sa le rezolv, insa ma tot intreb daca am energia necesara pentru asta. Nu daca merita, in the end cred ca merita, insa nu stiu daca vreau sa ma bag in chestia asta. Daca ma tin nervii.

1. His mother. autoritara. locuieste cu ea. a stabilit deja o bucata de independenta in sensul in care eu pot sa dorm nestingherita la el ca nu ma intalnesc cu ea decat daca vreau. Sau foarte rar. Cu toate astea, o simt putin periculoasa, iar el e genul impaciuitor, nu se cearta niciodata cu nimeni, mereu cade la compromis. si cred ca on the long run eu as avea de patimit. insa asta nu e ceva sigur, inca nu am dovezi, am doar niste indicii si ceva intuitie. I might be wrong.

2. prietena prietenului lui cel mai bun. e, de fapt, amica lui buna. se stiu de o groaza de ani. ea, obisnuita sa fie “regina balului”. si cu cei doi gata sa-i satisfaca orice pofta. Mai ales al meu pe care-l invartea, am impresia, cum voia ea. Imagine ca eu nu vreau si nu pot permite ca prietenul meu sa fie “catelul” alteia.

So. trebuie sa ma lupt cu femeile din viata lui. cu una mai mult decat cu cealalta. Insa nu stiu daca vreau. Nu stiu daca e bine si normal sa fac asta.

Stiam ca la un moment dat ceva se va intampla si cautarea va lua sfarsit, cel putin pentru moment. And it did. Si sunt mega-incantata ca s-a intamplat asa. Ca baiatul asta, oricat de timid ar fi, n-a stat prea mult pe ganduri si mi-a cerut adresa de mail. Apoi cea de YM. Apoi hai la bere. hai la film. Hai prin oras. Cred ca am avut parte de cele mai bune 2 saptamani din ultima vreme.

Nu stiu cum o sa evolueze toata situatia. Pentru ca acum suntem in faza aia in care ne pupam non stop si conteaza mai putin ce zicem. Sau conteaza ce zicem doar atunci cand e vorba despre noi. E o dementa. It makes me happy. And I smile.

Evident, pot sa fiu foarte prudenta si sa ma gandesc ca ar trebui sa nu ma las luata de val ca sa nu ma trezesc iar cu botul pe labe asa cum am povestit pe blogul asta de atatea ori. Cu toate astea, nu vreau sa fiu prudenta. Imi place starea asta de floating de acum. Nici nu vreau sa ma gandesc ca ceva rau s-ar putea intampla.

besos

Mi s-a intamplat ceva absolut fascinating tonight. Ajung seara in locul pierzaniei. Cand mi-era mai somn, dupa ce barul aproape ca se golise iar eu voiam sa plec, am ajuns sa socializez cu un baiat dragut, haios, cam acid asa din prima, desteptut… ce sa mai, era foarte ok. M-am invartit pe langa el, el pe langa mine, m-a luat nitel in brate, asa in gluma. Pana cand cineva i-a zis pe numele de familie. Si atunci m-am blocat.

Stiti voi cum facem noi, fetele, cand o prietena isi spune durerea legata de masculul feroce ca, nenorocitu, uite ce a putut sa faca? Evident ca empatizam cu prietena, empatizam chiar si cu o necunoscuta pe bloguri, stim ca multora li se intampla porcarii nedemne de ele. Si-l infieram pe nemernic, desi nu-l cunoastem, nu stim versiunea lui, insa chiar nu mai conteaza. Faptele sunt fapte. A facut de oaie? A facut-o. Sa-l aratam cu degetul, sa-l infieram, sa-l alungam din viata oricui!

Oh well, asa era si inca este, ca nu mi-a dovedit nimic, baiatul asta pentru mine. Prietena mea buna mi-a povestit de multe ori despre el. Mi-a spus si cat a suferit, si cat l-a iubit. Simt cum i-a ramas in cap ca un reper al barbatului perfect pentru ea.  Si stiu de la ea cat de egoist, nesimtit, prost poate sa fie.

Ce m-a deranjat cel mai tare e ca mi-a placut de el. Ca mi-a parut usor sa comunic cu el. Ca il consideram un “maybe”. But then, cand am aflat cine e, la inceput am avut ganduri contradictorii. Imi venea sa ma asigur ca el e. De o mie de ori. Sa-i cer buletinul sa ma uit daca el e. Apoi nu mi-a venit sa cred ce mica e lumea asta in care ne invartim vrand nevrand. Si cum eu, daca nu auzeam din intamplare cum il cheama, puteam sa raman cu gandul la el, sa povestesc chiar prietenei mele ca am cunoscut  un tip misto, un “maybe”, sa fiu incantata si ea sa se bucure pentru mine. As fi aflat, in the end, cine e. Si atunci cred ca era mai nasoala situatia.

It’s a small world.

N-am mai scris pentru ca nu am avut ce. Am avut o luna oribila si apetitul pentru orice fel de relatie/aventura/ whatever a cam disparut. Mi-e teama ca nu cumva sa-l fi pierdut forever. Sau sa se intoarca la mine schimbat si sa nu mai fie nimic la fel.

Nu duc lipsa de admiratori. Se gasesc. Duc lipsa de un admirator care sa-mi placa. De fapt cunosc un om pe lumea asta care m-ar rasfata mai mult decat as putea duce. Care tresare la orice miscare de-a mea in somn. Care m-a mangaiat minute-n sir. Il simt ca ar putea fi langa mine atunci cand as avea nevoie. Si ca m-as putea lega de el emotional, de fapt sunt legata de el cumva, deja. Si cred ca daca as fi un om egoist caruia sa nu-i pese decat de bunastarea proprie, de ego, un om care sa adore sa fie centrul universului cuiva, as fi fost happy cu omul asta. But. nu merge pentru mine. Tin la el, mi-e drag, insa cred cu tarie, caci ma cunosc destul de bine, ca la un moment dat m-ar enerva rasfatul. Ca m-ar stresa responsabilitatea de a fi centrul universului cuiva. Asta si pentru ca nu ma atrage. Aproape deloc. Ma incanta ca ne intelegem bine. Ca e langa mine. Insa el, ca barbat, not really.

Si atunci ce sa fac?