deci nu…

Vorba cantecului, ever fallen in love with someone I shouldn’t fall in love with. Dar nici de data asta n-a fost sa fie. Am aflat, pe surse, ca nici cuiul altei fete nu mi-e bun. Ca nu vrea. Iar daca el nu vrea, what can I say more? Nada. Bine ca asta nu a lasat macar nici o gaura. Ca in curand o sa ma transform in strecuratoare. 

So now I don’t know what to do. O sa ma cufund in noianul de munca, in muntele de carti incepute acum cateva luni, in nopti pierdute. Si cam atat.

ochii care nu se vad, se uita?

Pe principiul asta am mers zilele trecute crezand ca reusesc sa ma indepartez si cred ca asta s-a si intamplat. Sper sa fie definitiv. Insa vorba asta merge si in alt sens. Am decis la un moment dat sa “fac curat” in viata mea si sa start fresh. Si asa ca abia azi mi-am luat inima-n dinti si am zis ca e cazul sa am The Talk. Dar m-am suprins, in timp ce scriam cat de nasol imi e asa, singura, ca-mi vine sa plang la gandul ca raman fara el. Chiar daca el e departe, la mii de kilometri distanta. Si are de gand sa mai stea ceva. Pur si simplu nu puteam sa zic acele cuvinte, ma gandeam ca parca raman fara ultimul meu sprijin. Colac peste pupaza, mnealui e de parere ca trebuie sa intarim relatia, sa o facem sa mearga si asa, la distanta. Si atunci mi-am zis ca daca tot am inceput sa plang si daca el crede ce zice (presupun ca nu avea un rost sa ma minta), poate ca trebuie sa mai dau o sansa acestei ciudatenii. Nush daca o sa rezist (vezi ultimele evenimente). Insa cred ca acum nu e momentul, pur si simplu.

antidot

Cred ca am gasit si solutia de a scapa definitiv de cui: m-am imprietenit cu fata blambecului. O sa ziceti ca sunt cam dusa si-mi asum necugetarea, insa functioneaza. Am crezut ca voi avea zile rele la mare pentru ca stiam ca e acolo. Apoi am aflat ca e cu ea. In prima seara am fost suparata. Ma asteptam la ceva rau. Insa discutand cu un prieten comun, am aflat ca de fapt ea e the one pentru el. Asta pot sa inteleg. Next morning, cautand chiauna o cafea si d-ale gurii, dau nas in nas cu ei. Apoi pe plaja. Apoi la masa. Atunci a fost haios, eu eram “pe sictir” cum zice o prietena. Si m-am purtat in consecinta. Insa mi-am dat seama ca nu ma deranjeaza. Ca ea e ok. Foarte dragutza, inteleg de ce el e prins de ea. Seara ne-am revazut, evident. Si atunci mi-am dat seama ca pur si simplu faptul ca ea imi e simpatica si ca m-am imprietenit cu ea nu a facut decat sa puna o mare distanta intre mine si el. Iar duminica am fost aproape toata ziua impreuna, chiar si pe drumul de intoarcere. Ceea ce mi-a facut foarte bine. So now imi continui calatoria. And I feel much better.

empty

cam asa ma simt zilele astea. Sunt convinsa ca messenger talk e unealta care ne desparte de fapt. Care pune o raceala intre noi. Ca de fapt nu face decat sa-si elimine bruma de vinovatie prin amicitia asta cu mine. Si asta nu e de ajuns. Problema e ca eu acum NU MAI SIMT NIMIC. Poate daca l-as vedea, ar exista o urma de ceva. Poate daca ar insista, ar iesi ceva. Insa altfel nu vad cum. Si nici nu cred ca vrea.

A fost haios totusi ca vineri seara primesc telefon de la o prietena ca mnealui se afla la locul stiut. SI ca a stat singurel la masa o vreme, desi lumea era afara. M-a tinut la curent cu toate miscarile lui, ceea ce m-a distrat foarte tare:). Dar cam atat. Oricum avea treaba. Insa zilele astea termina proiectu si are dor de duca. Duca-se.

Sunt empty pentru ca NU MAI SIMT NIMIC in general. Cam ca dupa blue eyes. Am observat ca o perioada d-asta intensa e urmata de o uscaciune fara seaman in mine. Probabil ca omor floarea inainte sa inmugureasca

masculul alfa

Relatia mea virtuala messengeristica cu vlajganu’ continua. Aseara era foarte suparat. Asa de suparat de era sa cad in pacatul de a-mi imagina ca-l iau in brate. Offf:(. Insa, pe cand tot vorbeam cu el de ale lui, am povestit tarasenia si unei colege de care ma simt destul de apropiata. Si fata imi spune ca s-a speriat. S-a speriat??? Eu din ce in ce mai nelamurita… trimiteam doar emoticoane care dau din cap de uimire. Da, explica ea hatru, pentru ca a fost asa de misto cu tine, nu a putut sa-ti gaseasca nici un defect, incat s-a speriat ca ii vine sa se opreasca la tine, ca e asa de moale in mainile tale incat o sa faci ce vrei cu el. Dar heeeei, el e masculul alfa, el trebuie sa fecundeze orice prinde, nu se poate opri la tine!

Hmmm…. scenariu foarte posibil. Plauzibil. Insa nu am cum sa stiu daca e si adevarat. Nu am apucat sa-l cunosc asa de bine. 

Bine bine… si acum? Acum ce vrea? De ce-mi vorbeste? ma vrea inapoi? Nu mai inteleg nimic. Azi plec la mare. N-am de gand sa-i spun, daca vrea, sa ma sune, sa sune prietenii comuni, sa afle singur unde sunt. Daca vrea…

believe it or not…

…. dar am aflat ca nu am fost pusa pe ignore, asa cum am presupus. Pen’ ca azi am dat un link pe mess mai multor oameni. Printre care si lui. A fost intentionat, da. Dar era o reclama foarte misto. Si mi-a raspuns! Si am vorbit! Si mi-a zis ca e obsedat de melodia de la status (adica asta de mai jos)! Si ca, evident, e foarte ocupat si stresat cu proiectul lui. 

Well… acum suntem buddies?? Iar? Cum frate reusesc asta? Ca uite, si cu blue eyes sunt “tovarasa” or smth, dupa cum singur a zis. (bine, ala e irecuperabil, azi iar a avut niste approach-uri personale cu mine. Gen, “da, asa, in general ce mai faci?” timp in care ma mangaia sau ma privea de sus, foarte de aproape).

Anyway, azi am fost vesela, genul ala de veselie/euforie pe care o primesti dintr-o noua speranta. Insa eu stiu deja ca e drumul spre nimic. Been there, done that. Asa am patit si in toamna cu blue eyes. Ma entuziasma orice gest sau vorba. Si apoi a fost nimic. Si apoi am devenit buddies. Fara sa primesc vreo explicatie sau fara sa am ocazia s-o cer macar. Poate, fara sa-mi mai doresc una.

Mai grav e ca e posibil sa ma trezesc cu omu de peste mari si tari ca vine acasa pe vara. Grav e faptul ca nu-mi doresc asta. Desi cand ne-am vazut a fost ok. Si cand m-am intors a fost ok. Pana la un moment dat. 

Asa ca probabil ar trebui sa clarific, mai intai in mine, toata treaba asta: eu ce naiba vreau de fapt? (ah, ce porcarie, acum mi-am dat seama ca si asta ultimul tot ochii albastri ii are! doi blue eyes care sa se poarte la fel e cam mult:(. urat). Probabil ca mai devreme sau mai tarziu voi fi si practic si teoretic singura. Ca acum sunt doar practic singura. 

closure

Aseara m-am imbatat tare. Si m-am plans tuturor prietenelor ca sunt doomed. Ca uite frate ce pot sa patesc, sa ma lase pe mine omu printr-un sms evaziv! Asa ca am decis ca am nevoie de closure. M-am dus in locul unde ne-am cunoscut. Stiam ca acolo o sa-l vad. And I did. Mi-era teama de prima reactie, de faptul ca iar o sa-mi tremure mainile ca la balamuc, ca iar o sa am o stare d-aia febrila. Si din cauza asta am baut vreo multe cuba libre. Una dupa alta. M-am facut muci.

O singura data a trecut pe langa mine si m-a intrebat ce fac. M-am strambat si am zis ca-s ok. Apoi a disparut repede si brusc, probabil ca era stresat de mine. Insa in stare turmentata fiind, am apucat sa zic unui om despre povestea asta, in linii mari. Un om care teoretic nu ar trebui sa afle. Dar care azi m-a sunat si a zis: “vezi ca ma duc sa manac cu ala ceva. Daca te coafeaza, vino”. M-am dus. Nush cum i-a picat faptul ca eram acolo, insa am descoperit ca pot sa fiu ok. Ca pot sa vorbesc ok cu el. Ca pot sa-l privesc in ochi. Nu foarte mult, insa asa, ocazional. Si apoi ne-am intors la bar. Si iar a plecat brusc. Nu stiu daca am ceva de-a face cu plecarile astea bruste ale lui.

But this was my closure. Aveam nevoie de asta. Aveam nevoie sa-l vad din nou si sa ma port normal. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Ca si cum n-as fi slabit deloc, ca si cum noptile mele n-ar fi fost pierdute in ganduri, ca si cum nu m-as fi imbolnavit subit de scenarita. Asa ca am ramas acolo cu fetele, linsitita. Si am ras. Si pe drum spre casa mirosea a tei si ascultam “True blue” la radio. Iar asta pentru mine a fost de ajuns. Practic abia acum I was able to let him go. Pentru ca o prietena avea dreptate, nu conteaza motivul pentru care nu mai vrea cu tine. Ideea e ca nu mai vrea. Si atunci ce rost mai au discutiile, explicatiile, chinurile. M-a anuntat ca nu mai vrea.

Ok Then. It was your choice. Daca vreodata o sa citesti acest post, afla ca ai pierdut ceva misto. Nu, nu vreau sa ma marit. Nu, nu voiam “relatie”. Voiam doar sa traim momentele alea, atat cat ar fi durat. Se pare ca la tine atat a durat.

after thoughts

Incerc sa-mi cufund gandurile intr-o mare de chestii. Ma epuizez ca sa pot dormi, ca sa pot gandi normal. Parca am revenit dintr-un somn adanc, parca am visat ultimele doua saptamani. Nu ca ar conta ce mai simt. Nici nu vreau sa mai conteze. Imi vine sa ies mereu, sa ma vad cu cat mai multi oameni, sa uit. Ma duc la filme, la bere. Am in minte fata lui de la ultima intalnire si incerc s-o regasesc printre oamenii pe care-i vad fugar prin baruri. Si-mi amintesc: uite acolo am stat noi saptamana trecuta. Uite atunci am mers pe jos pana aproape de casa.

Il vad online, asta e cel mai misto. Stiu ca nu vede ce i-as scrie, cu greu ma abtin. Cineva mi-a zis ca se vor lamuri toate chestiile astea. Ca o sa aflu cu siguranta ce s-a intamplat. Ca la un moment dat tot ne vom vedea. Dar well, mi-e greu sa astept pana atunci, eu vreau acum! Vreau sa stiu ACUM de ce vineri am putut vorbi normal si apoi dintr-o data n-a mai existat, n-a mai vrut sa existe pentru mine.

Probabil ca e un blestem care m-a ajuns pana la urma. Nu zic ca am fost mereu corecta in viata asta. Nu zic ca am dat mereu explicatii. Si d-asta ma gandesc ca s-a intors roata. Trece… O sa ma duc la mare si o sa-mi revin.

necrologul unei iubiri ratate

Pai… sunt speechless. Sincer. E absolut ireal ce am patit si toata lumea in jurul meu se mira. Iar eu cred ca sunt asa de socata incat nu realizez decat in reprize ca nu o sa-l mai vad. De fapt, cine stie cand o sa-l mai vad. Rar si episodic. O sa fie ciudat poate la vara, la mare, poate prin baruri. Dar o sa incerc sa fiu ok, sa nu las sa se vada nimic.

Dar acum, in momentul asta, urasc taxiurile si oamenii care se saruta. Nu pot sa uit noptile noastre de mers pe jos si apoi vorba lui “uite un taxi. e galben cum iti place. Hai ca ne-am obisnuit deja cu culoarea asta. Il luam?”. Si cand intram ziceam prima data adresa mea, apoi a lui, si ma cuibaream in bratele alea musculoase. Vorbeam in soapta sa nu cumva sa stricam magia. Aia din mintea mea. 

Nu pot sa uit nici cum reactiona cand il mangaiam. Cum inchidea ochii cand il sarutam pe frunte. Cum parea un bebe urias in bratele mele. Cum am adormit prima data la el, il tineam de mana. Cum il vedeam, inalt, apropiindu-se de mine. Nu uit primul sarut. Nici al doilea. Nici alea care au urmat. Nici planurile de vacanta. Nici “bineee, lasa ca te invat eu sa inoti”. 

Nu le uit, o sa le depozitez cu grija undeva intr-un sertar al mintii mele. Si probabil ca vor ramane acolo o vreme, pana cand se vor prafui si vor deveni o naluca. Frumoasa. Care poate o sa ma mai bantuie candva. 

I know, I’m lame. Dar am nevoie de cuvintele astea, si poate de inca multe altele, ca sa trec peste asta. Pentru ca, de data asta chiar cred ca ma indragostisem. Si eram asa prinsa de vraja asta, de mirosul de vara de pe strazi, incat aveam impresia ca o sa am o vacanta de milioane. Nimic nu imi spunea ca va veni ziua aia cand o sa scriu randurile astea. 

But well, am avut doua saptamani. Poate pentru unii e de ajuns. I was just warming up.

not good

Am impresia ca am mai trecut prin asta.  Senzatia asta naspa cand lucrurile nu se intampla asa cum vrei, mai ales ca atunci cand vrei, esti entuziasmata de ceea ce vrei. 

Si-mi doream sa-l vad. Insa imi doream sa-l vad undeva unde sa-l pot rasfata. Unde sa pot sa-l sarut cat si cum vreau. Nu in oras prin baruri, restaurante sau asemenea. Unde n-as fi putut sa sar pe el cum imi imaginam si sa-l sufoc putin.

Bine, rational sa zicem ca inteleg, lucreaza si pare a fi cu capul tot in proiectul asta. Sau cel putin asa cred. Sau poate imi place prea mult si vreau sa-i gasesc o scuza. Incerc din rasputeri sa nu-l sun. Vreau sa vad cand isi aminteste de mine. Cred ca as muri de nervi sa stiu ca a iesit fara mine.  

Ma enerveaza ca nu stiu nimic si mai ales faptul ca mi se pare incorect ca trebuie sa sun eu. mda… ca sa scap de stare, d-aia. Nu de altceva.

Porcaria e ca asta chiar imi place.