Misplaced
08 Aug 2010 4 comentarii
in ratacirile zilei, Uncategorized
Evident, de la ultimul post s-au schimbat atat de multe ca nici nu stiu cu ce sa incep.
First, baiatul de la Vama a disparut din peisaj si a fost inlocuit de un altul cu o poveste speciala. M-a vazut la un party si i-am cazut cu tronc. Da’ rau de tot. Ne-am imprietenit repede, cel putin virtual, iar eu am luat totul ca pe o joaca. Asta pana intr-o duminica, de ziua lui, ca baiatul de la Vama era, unde altundeva, in Vama, iar eu ma plictiseam acasa. In ziua aia s-a intamplat sa ma indragostesc nebuneste de el, iar el, fara sa-i mai pese de orice altceva, mi-a declarat, in multe cuvinte mestesugite, ca e la fel de indragostit de mine.
Am dus-o asa, online, o vreme, pana cand a venit la mine (el e din alt oras). Am avut emotii ca inaintea unui examen. Daca nu ne potriveam? Ei bine, atunci we did. Am plecat dupa cateva zile, in care am apucat sa ne si ciondanim (!) spre orasul lui. Lucrurile nu au mers to my liking atunci, insa eram in mijlocul unor evenimente importante pentru el si nu aveam cum sa evaluez situatia prea bine. Cu toate astea, cand am plecat mi-a parut rau ca o fac, as mai fi ramas, mi-era drag deja, cu toate defectele lui pe care mi le enumerase in era virtuala de dinainte si cu alea pe care i le descoperisem atunci.
Am continuat pe net cu toate ca simteam ca parca nu mai e la fel. Ne transformaseram cumva, nu mai era atat de romantic, atat de nebun in cuvinte, totul devenise real. Si asta nu era rau, dar imi doream sa am macar o bucata mica din perioada aceea.
Ne-am intalnit acum doua zile intr-un alt oras, la niste prieteni de-ai lui. Sunt un om sociabil, dar el e si mai si. Au fost momente cand am ras impreuna. Momente cand m-am simtit safe. Multe. Insa au fost si momente cand ma uitam in jur si ma simteam singura, nu pricepeam ce caut alaturi de oamenii aia care nu-mi sunt deloc aproape si de ce el nu simte asta si nu face ceva. Senzatia mea, ca si cum as fi fost misplaced, s-a acutizat. Nu aveam ce sa-i reprosez, asa e el. Cum as putea sa cer unui om sa nu mai fie el insusi pentru mine? Nemultumirea mea a luat forme stupide. Ma suparam pentru un gest aiurea facut fata de altcineva care mie-mi parea dezastruos, interpretam si-mi faceam scenarii. Cu toate astea, simteam ca e ceva in neregula. Simteam ca, oricat de rationala as fi si oricat as fi judecat la rece, senzatia aia nepotrivita ramanea.
Cand ii spuneam ce ma deranjeaza, se supara. Imi taia vorba scurt, ma aducea cu picioarele pe pamant, ma facea sa vad ca e o prostie. Si asta ma nemultumea si mai tare. Ca nu incerca sa vada mai departe, in mine, sa inteleaga ca astea nu-s decat niste semnale pe care i le trimit ca ceva nu e bine. N-as sti sa spun nici acum, la 5 dimineata, cand stau in baie si scriu, ce e in neregula. El doarme. Eu ma framant in mine si ma tot gandesc ca poate e doar o faza, o aliniere gresita a planetelor, ceva acolo… M-a deranjat enorm ca nu m-a impacat deloc inainte sa adoarma. Ca nu mi-a zis “prostanaco, esti importanta pentru mine. Si-mi place ca-s cu tine. Lasa tampeniile si hai sa dormim”. M-a luat in brate si a adormit instant. Iar eu am ramas cu paranoia mea.
- nu e genul meu de barbat, fizic vorbind
- sta in alt oras, ceea ce ingreuneaza groaznic comunicarea si evolutia relatiei
- cand se enerveaza ma sperie, traieste foarte intens orice. Da, si iubirea
- nu-s convinsa ca suntem a match made in heaven la pat
- totusi cuvintele lui, alea de la inceput, sunt cele pe care le asteptam de multa vreme.
E un om dificil. E un om cu care nu stiu cum as putea convietui daca nu ma relaxez pur si simplu. Problema e ca eu sunt un om extrem de nesigur pe mine si pe noi, iar departarea asta nu ma ajuta deloc sa ma lamuresc daca e ok sau nu. Acum as spune ca nu. Insa mai are o sansa. Si dupa asta voi evalua cum stam. Trebuie sa-si dea seama ca uneori am nevoie mai mult decat orice de cuvintele lui care m-ar calma instant. Si trebuie sa nu ma mai agat atat de mult de el, sa fiu eu.
Cred, de fapt, ca asta e testul meu de personalitate. Pana acum intr-o relatie n-am facut decat sa ma adaptez la omul cu care sunt si sa functionez in functie de el. Acum cred ca ar trebui sa fac cumva sa gasesc in mine echilibrul dintre ce-mi doresc eu pentru mine si ce-mi doresc eu pentru el. Ca altfel nu merge.
