Am zis ca revin si n-am mai revenit. N-am avut ce sa mai zic, de fapt. Ce sa zic, ca-s happy si ca totul e ok? Well, nu e chiar totul ok, nu e roz, evident, dar sunt lucruri deocamdata marunte pe care nu vreau sa le disec nici macar in sinea mea, apai pe blog. Sunt mici inadvertente intre mine si el, de genul eu vreau sa ies si el nu, eu vreau in Vama el vrea la Mamaia… in fine. Presupun ca undeva putem cadea de acord, presupun ca nu o sa ma doara sa merg 2-3 zile la Mamaia ca isi doreste omul nitel, pentru ca apoi sa merg toata vara in Vama.

Enfin….

Nu despre el era vorba acum, ci despre mine. Nu stiu ce sa fac cu mine zilele astea, sunt ratacita, iritata, obosita. Am ajuns pana la a-mi lua niste zile libere, insa in continuare am un nod de stres in gat, in continuare simt ca nu sunt linistita si cu mintea limpede. Imi doresc sa nu mai muncesc un an. Sau sa muncesc ceva foarte lejer, care ma implica foarte putin. Imi doresc sa nu-mi fac probleme cu banii, sa traiesc cat de cat decent, dar sa nu mai am stresul de acum. E o boala cronica ce patesc.

Primele zile de vacanta adevarata probabil ca mi le voi lua pe la sfarsitul lui iulie. Apoi in septembrie. Tot degeaba. Oricat m-as strofoca, nu ma eliberez deloc usor de demonii de la munca. De toate relele, problemele, acuzele, frustrarile, certurile, orgoliile, invidiile de care am parte. Dar mai ales de toata presiunea care planeaza asupra tuturor.

Ce o sa ma fac cand o sa am un copil? Cand o sa am un copil in ritmul asta?

Mi-a venit sa scriu sa ma plang de toate astea acum. Poate imi trece nodul din gat si poate ma eliberez macar un pic. As fi vrut sa nu depind atat de mult, in sinea mea, de propria-mi parere despre mine si sa am curajul sa-mi dau demisia.