… asa nu se mai poate, soro! Adica, ok, am inteles de la cineva, pe surse cum ziceam zilele trecute, ca nu ma place that way. Dar de ce atunci intuitia mea, care (am invatat cam tarziu asta) niciodata nu da gres, imi zice altceva? De ce eu simt ca sunt altele motivele pentru care nu face vreun gest, nu faptul ca nu ma place?

Azi un amic mi-a zis ca el ne vede impreuna.. like forever. M-a pocnit rasul instant. La cum il stiu de incapatanat pe non-cuiul asta, si la cat e de principial, ma indoiesc ca ar putea sa faca ceva prea devreme. Si e posibil ca mai incolo sa fie prea tarziu. Si asa ca am decis, din nou, sa incerc sa nu mai fac nimic. Hiba mea e ca se vede muuuult prea clar cand plac pe cineva. Il vanez, il haituiesc, si cu cat e mai greu de ajuns la prada, cu atat devin mai indarjita. Insa as fi vrut sa nu fie asa. De cele mai multe ori raman cu buza umflata si cu regretul de a fi aratat prea franc ce simt. But hey, I don’t have time to waste! Asta pentru ca stiu ca, odata ce cucerirea-i gata, rolurile se schimba. Eu ma calmez si devin cea vanata. Pentru ca, as I said before, I am addictive. Numai ca atunci e totul mult mai complicat. Sunt mult mai multe sentimente, mult mai intense, in joc. Si vanatoarea nu mai asa de amuzanta. Trec deja in alta liga.

PS – blue eyes mi-a spus ca m-a sunat in saptamana cand am fost plecata. Voia sa ma invite la ceai. Oh really? Asta-mi lipsea… blue eyes and the tea moment.