Mda, am scapat de cui, dar gaura tot ramane. Uneori o simt mare, ca o gaura neagra, alteori cred ca nici o furnica n-ar putea sa intre prin ea. Ma tot amagesc ca in the end o sa gasesc si eu un suflet care sa ma vada si sa ma vrea asa cum sunt, desi eu ma adaptez destul de repede la oameni. Cred ca sunt genul care se muleaza pe caracterul altuia pana cand ajung sa fac omul atat de addicted incat se muleaza el pe mine. Sau cel putin asa am patit pana acum. 

Imi dau seama ca de fapt hiba mea cea mai mare acum e faptul ca ma arunc cu capul inainte intr-o posibila relatie. Si ca vreau sa ard etapele, have it all, cat mai mult posibil. Si asta pentru ca am fost, si inca sunt, lipsita de doza de afectiune de cuplu cu care am fost obisnuita. Rareori am fost singura si doar pe perioade scurte. Acum e ceva in neregula, sunt singura (cel putin practic) de prea mult timp. Si atunci cand cineva imi da un deget de afectiune, eu vreau toata mana. Si apoi tot corpul.

Am fost acasa si am descoperit intr-un birou vechi mai multe hartiute, bucati disparate dintr-un jurnal mai vechi. Pe una din ele era urmatorul text:

Stii tu ce inseamna dragostea ta pentru mine? Poti tu sa simti, sa-ti dai seama? Imi esti la fel de aproape cum imi este pamantul. Simt ca din tine, cu tine pot sa infloresc si sa renasc la infinit. Nu vreau sa ma gandesc la un inger cu aripile frante, nu vreau sa ajung sa simt o cadere, o departare… Atunci as muri si cine stie daca voi mai avea vreodata puterea sa renasc. Cu toate gandurile negre, te iubesc. Te iubesc in toate culorile sufletului meu. Uneori (si in ultimul timp din ce in ce mai des) sunt neagra, dar imediat ce incep sa-ti scriu, sa ma gandesc la tine, ma fac verde, albastra, alba… Vezi, te iubesc. As vrea sa-ti daruiesc nu o singura stea umpluta cu aerul din mine, ci intreg universul meu de stele umplute cu dragoste pentru tine. Ai putea tu oare sa suporti atata dragoste? As putea eu sa cunosc intreg universul tau misterios? Uneori imi pari atat de complicat incat ma ratacesc pe drumurile sufletului si mintii tale. Si atunci mi-e frica…. mi-e teama sa nu fiu cumva pusa in situatia de a dezlega un mister imposibil. Crezi tu ca iubirea poate rezolva totul? Dilema… Si totusi, te iubesc.

Textul asta a fost scris acum niste ani, mai multi, pe vremea cand eram adolescenta si credeam ca baiatul cu care eram atunci e my one and only. Looking back, cred ca a fost indeed, insa doar pentru o vreme. Pentru ca am evoluat separat. Insa imi dau seama ca, desi nu mai folosesc aceleasi cuvinte, nu mai scriu texte atat de “patetice”, de simtit, simt la fel.