fir-ar…

Nu-mi iese si pace! Nu pot sa nu vorbesc cu el. Azi de dimineata eram hotarata sa nu zic nimic. Da absolut nimic. Sa intru in silentio stampa. Dar am primit un banc si m-am gandit ca l-ar distra (and it did), apoi el mi-a trimis un link, apoi am decis de comun acord ca tinem cu Spania la meciul din seara asta. Il tineam la curent cu scorul si cu fazele, ca n-avea TV la munca. Si acum, ajunsa acasa, imi dau seama ca n-am facut bine deloc! Ca trebuia sa-mi tin nabii gura, sa tac chitic si sa ma prefac ca nu e acolo in lista de messenger. Uneori am impresia ca numele lui pulseaza acolo in lista, ma indeamna sa dau click pe el si sa fac ceva…. I hate YM!

Mda.. poate maine o sa-mi iasa chestia asta cu nevorbitu’. Insa sunt convinsa ca voi veni acasa mega suparata ca nu am vorbit, ca ar fi trebuit sa zic ceva totusi.. d-astea. Damn, I’m weak sometimes!

PS - cred ca daca m-as detasa putin de toata povestea asta, as putea sa privesc situatia mult mai obiectiv si mi-ar veni mai usor sa iau o decizie. Sau sa am o atitudine. Sau… ceva. Insa am impresia ca asta e mai rau decat blue eyes, pe asta nu poti sa-l ocolesti si sa-l ignori odata ce l-ai observat o data (si bine!)