Pai… sunt speechless. Sincer. E absolut ireal ce am patit si toata lumea in jurul meu se mira. Iar eu cred ca sunt asa de socata incat nu realizez decat in reprize ca nu o sa-l mai vad. De fapt, cine stie cand o sa-l mai vad. Rar si episodic. O sa fie ciudat poate la vara, la mare, poate prin baruri. Dar o sa incerc sa fiu ok, sa nu las sa se vada nimic.

Dar acum, in momentul asta, urasc taxiurile si oamenii care se saruta. Nu pot sa uit noptile noastre de mers pe jos si apoi vorba lui “uite un taxi. e galben cum iti place. Hai ca ne-am obisnuit deja cu culoarea asta. Il luam?”. Si cand intram ziceam prima data adresa mea, apoi a lui, si ma cuibaream in bratele alea musculoase. Vorbeam in soapta sa nu cumva sa stricam magia. Aia din mintea mea. 

Nu pot sa uit nici cum reactiona cand il mangaiam. Cum inchidea ochii cand il sarutam pe frunte. Cum parea un bebe urias in bratele mele. Cum am adormit prima data la el, il tineam de mana. Cum il vedeam, inalt, apropiindu-se de mine. Nu uit primul sarut. Nici al doilea. Nici alea care au urmat. Nici planurile de vacanta. Nici “bineee, lasa ca te invat eu sa inoti”. 

Nu le uit, o sa le depozitez cu grija undeva intr-un sertar al mintii mele. Si probabil ca vor ramane acolo o vreme, pana cand se vor prafui si vor deveni o naluca. Frumoasa. Care poate o sa ma mai bantuie candva. 

I know, I’m lame. Dar am nevoie de cuvintele astea, si poate de inca multe altele, ca sa trec peste asta. Pentru ca, de data asta chiar cred ca ma indragostisem. Si eram asa prinsa de vraja asta, de mirosul de vara de pe strazi, incat aveam impresia ca o sa am o vacanta de milioane. Nimic nu imi spunea ca va veni ziua aia cand o sa scriu randurile astea. 

But well, am avut doua saptamani. Poate pentru unii e de ajuns. I was just warming up.