Relatia mea virtuala messengeristica cu vlajganu’ continua. Aseara era foarte suparat. Asa de suparat de era sa cad in pacatul de a-mi imagina ca-l iau in brate. Offf:(. Insa, pe cand tot vorbeam cu el de ale lui, am povestit tarasenia si unei colege de care ma simt destul de apropiata. Si fata imi spune ca s-a speriat. S-a speriat??? Eu din ce in ce mai nelamurita… trimiteam doar emoticoane care dau din cap de uimire. Da, explica ea hatru, pentru ca a fost asa de misto cu tine, nu a putut sa-ti gaseasca nici un defect, incat s-a speriat ca ii vine sa se opreasca la tine, ca e asa de moale in mainile tale incat o sa faci ce vrei cu el. Dar heeeei, el e masculul alfa, el trebuie sa fecundeze orice prinde, nu se poate opri la tine!
Hmmm…. scenariu foarte posibil. Plauzibil. Insa nu am cum sa stiu daca e si adevarat. Nu am apucat sa-l cunosc asa de bine.
Bine bine… si acum? Acum ce vrea? De ce-mi vorbeste? ma vrea inapoi? Nu mai inteleg nimic. Azi plec la mare. N-am de gand sa-i spun, daca vrea, sa ma sune, sa sune prietenii comuni, sa afle singur unde sunt. Daca vrea…
mbine. Deci vorbim. Pe mess. Aseara am vorbit mult si despre diverse tampenii. Azi la munca m-a mai intrebat nush ce si as fi raspuns daca YM-ul n-o lua razna de tot. Nu vorbim despre noi. Deloc. Parca nici nu vreau, insa la un moment dat cred ca mi-as dori o discutie lamuritoare. Sau un hint macar. O prietena imi zice ca el ar avea un interes…. d-ala:). But hell, a avut nenumarate ocazii sa-si dea in vileag interesu’ si totusi n-a facut-o. Asa ca nu-nteleg. Ce, pe mine ma pastreaza pentru mai tarziu, sa ma coc ca o banana pe dulap? Whatever, cred ca o sa renunt sa ma mai intreb ce e in mintea barbatilor, sincer. Si ei zic de noi ca suntem complicate!! Asta da tupeu….
Insa ma simt bine acum. Am un prograaaam, mama mama. Ma duc in weekend la mare, apoi ma duc cu fetele la premiera “Sex and the city”, apoi avem o cantare:P, apoi imi vine o prietena din America:). Toate astea presarate cu seri la bere cu fetele si baietii pe la terase ca a venit caldura si nu se mai poate sta in casa:). So, it’s not like I don’t have a busy life or anything.
Problema ramane cu omul de departe. Care inca nu stiu ce va face. Si cu care inca nu stiu cum sa procedez. Pentru ca niciodata nu pare a fi momentul potrivit. Si urasc sa dau vesti proaste oamenilor cumsecade (da, eu si Oracolul din Matrix:D). Insa nici sa am o vara ratata, in care nu voi auzi decat probleme peste probleme, nu prea mi-as dori. Sper totusi ca timpul sa le rezolve pe toate, in favoarea mea daca s-ar putea, multumesc frumos. Si o sa mai vedem ce se mai intampla.
…. dar am aflat ca nu am fost pusa pe ignore, asa cum am presupus. Pen’ ca azi am dat un link pe mess mai multor oameni. Printre care si lui. A fost intentionat, da. Dar era o reclama foarte misto. Si mi-a raspuns! Si am vorbit! Si mi-a zis ca e obsedat de melodia de la status (adica asta de mai jos)! Si ca, evident, e foarte ocupat si stresat cu proiectul lui.
Well… acum suntem buddies?? Iar? Cum frate reusesc asta? Ca uite, si cu blue eyes sunt “tovarasa” or smth, dupa cum singur a zis. (bine, ala e irecuperabil, azi iar a avut niste approach-uri personale cu mine. Gen, “da, asa, in general ce mai faci?” timp in care ma mangaia sau ma privea de sus, foarte de aproape).
Anyway, azi am fost vesela, genul ala de veselie/euforie pe care o primesti dintr-o noua speranta. Insa eu stiu deja ca e drumul spre nimic. Been there, done that. Asa am patit si in toamna cu blue eyes. Ma entuziasma orice gest sau vorba. Si apoi a fost nimic. Si apoi am devenit buddies. Fara sa primesc vreo explicatie sau fara sa am ocazia s-o cer macar. Poate, fara sa-mi mai doresc una.
Mai grav e ca e posibil sa ma trezesc cu omu de peste mari si tari ca vine acasa pe vara. Grav e faptul ca nu-mi doresc asta. Desi cand ne-am vazut a fost ok. Si cand m-am intors a fost ok. Pana la un moment dat.
Asa ca probabil ar trebui sa clarific, mai intai in mine, toata treaba asta: eu ce naiba vreau de fapt? (ah, ce porcarie, acum mi-am dat seama ca si asta ultimul tot ochii albastri ii are! doi blue eyes care sa se poarte la fel e cam mult:(. urat). Probabil ca mai devreme sau mai tarziu voi fi si practic si teoretic singura. Ca acum sunt doar practic singura.
Aseara m-am imbatat tare. Si m-am plans tuturor prietenelor ca sunt doomed. Ca uite frate ce pot sa patesc, sa ma lase pe mine omu printr-un sms evaziv! Asa ca am decis ca am nevoie de closure. M-am dus in locul unde ne-am cunoscut. Stiam ca acolo o sa-l vad. And I did. Mi-era teama de prima reactie, de faptul ca iar o sa-mi tremure mainile ca la balamuc, ca iar o sa am o stare d-aia febrila. Si din cauza asta am baut vreo multe cuba libre. Una dupa alta. M-am facut muci.
O singura data a trecut pe langa mine si m-a intrebat ce fac. M-am strambat si am zis ca-s ok. Apoi a disparut repede si brusc, probabil ca era stresat de mine. Insa in stare turmentata fiind, am apucat sa zic unui om despre povestea asta, in linii mari. Un om care teoretic nu ar trebui sa afle. Dar care azi m-a sunat si a zis: “vezi ca ma duc sa manac cu ala ceva. Daca te coafeaza, vino”. M-am dus. Nush cum i-a picat faptul ca eram acolo, insa am descoperit ca pot sa fiu ok. Ca pot sa vorbesc ok cu el. Ca pot sa-l privesc in ochi. Nu foarte mult, insa asa, ocazional. Si apoi ne-am intors la bar. Si iar a plecat brusc. Nu stiu daca am ceva de-a face cu plecarile astea bruste ale lui.
But this was my closure. Aveam nevoie de asta. Aveam nevoie sa-l vad din nou si sa ma port normal. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Ca si cum n-as fi slabit deloc, ca si cum noptile mele n-ar fi fost pierdute in ganduri, ca si cum nu m-as fi imbolnavit subit de scenarita. Asa ca am ramas acolo cu fetele, linsitita. Si am ras. Si pe drum spre casa mirosea a tei si ascultam “True blue” la radio. Iar asta pentru mine a fost de ajuns. Practic abia acum I was able to let him go. Pentru ca o prietena avea dreptate, nu conteaza motivul pentru care nu mai vrea cu tine. Ideea e ca nu mai vrea. Si atunci ce rost mai au discutiile, explicatiile, chinurile. M-a anuntat ca nu mai vrea.
Ok Then. It was your choice. Daca vreodata o sa citesti acest post, afla ca ai pierdut ceva misto. Nu, nu vreau sa ma marit. Nu, nu voiam “relatie”. Voiam doar sa traim momentele alea, atat cat ar fi durat. Se pare ca la tine atat a durat.
Incerc sa-mi cufund gandurile intr-o mare de chestii. Ma epuizez ca sa pot dormi, ca sa pot gandi normal. Parca am revenit dintr-un somn adanc, parca am visat ultimele doua saptamani. Nu ca ar conta ce mai simt. Nici nu vreau sa mai conteze. Imi vine sa ies mereu, sa ma vad cu cat mai multi oameni, sa uit. Ma duc la filme, la bere. Am in minte fata lui de la ultima intalnire si incerc s-o regasesc printre oamenii pe care-i vad fugar prin baruri. Si-mi amintesc: uite acolo am stat noi saptamana trecuta. Uite atunci am mers pe jos pana aproape de casa.
Il vad online, asta e cel mai misto. Stiu ca nu vede ce i-as scrie, cu greu ma abtin. Cineva mi-a zis ca se vor lamuri toate chestiile astea. Ca o sa aflu cu siguranta ce s-a intamplat. Ca la un moment dat tot ne vom vedea. Dar well, mi-e greu sa astept pana atunci, eu vreau acum! Vreau sa stiu ACUM de ce vineri am putut vorbi normal si apoi dintr-o data n-a mai existat, n-a mai vrut sa existe pentru mine.
Probabil ca e un blestem care m-a ajuns pana la urma. Nu zic ca am fost mereu corecta in viata asta. Nu zic ca am dat mereu explicatii. Si d-asta ma gandesc ca s-a intors roata. Trece… O sa ma duc la mare si o sa-mi revin.
Pai… sunt speechless. Sincer. E absolut ireal ce am patit si toata lumea in jurul meu se mira. Iar eu cred ca sunt asa de socata incat nu realizez decat in reprize ca nu o sa-l mai vad. De fapt, cine stie cand o sa-l mai vad. Rar si episodic. O sa fie ciudat poate la vara, la mare, poate prin baruri. Dar o sa incerc sa fiu ok, sa nu las sa se vada nimic.
Dar acum, in momentul asta, urasc taxiurile si oamenii care se saruta. Nu pot sa uit noptile noastre de mers pe jos si apoi vorba lui “uite un taxi. e galben cum iti place. Hai ca ne-am obisnuit deja cu culoarea asta. Il luam?”. Si cand intram ziceam prima data adresa mea, apoi a lui, si ma cuibaream in bratele alea musculoase. Vorbeam in soapta sa nu cumva sa stricam magia. Aia din mintea mea.
Nu pot sa uit nici cum reactiona cand il mangaiam. Cum inchidea ochii cand il sarutam pe frunte. Cum parea un bebe urias in bratele mele. Cum am adormit prima data la el, il tineam de mana. Cum il vedeam, inalt, apropiindu-se de mine. Nu uit primul sarut. Nici al doilea. Nici alea care au urmat. Nici planurile de vacanta. Nici “bineee, lasa ca te invat eu sa inoti”.
Nu le uit, o sa le depozitez cu grija undeva intr-un sertar al mintii mele. Si probabil ca vor ramane acolo o vreme, pana cand se vor prafui si vor deveni o naluca. Frumoasa. Care poate o sa ma mai bantuie candva.
I know, I’m lame. Dar am nevoie de cuvintele astea, si poate de inca multe altele, ca sa trec peste asta. Pentru ca, de data asta chiar cred ca ma indragostisem. Si eram asa prinsa de vraja asta, de mirosul de vara de pe strazi, incat aveam impresia ca o sa am o vacanta de milioane. Nimic nu imi spunea ca va veni ziua aia cand o sa scriu randurile astea.
But well, am avut doua saptamani. Poate pentru unii e de ajuns. I was just warming up.
I feel doomed. Vorbesc serios. E a nush cata oara cand patesc chestia asta. Omu dispare ca magaru’n ceata. Nush ce le fac, ce nu le fac, dar asa patesc. Ce sa mai zic? N-am ce sa zic. Sunt doar foarte suparata si mi-e ciuda pentru ca eu chiar credeam ca baiatul asta, inalt, bine facut si barbatos, maybe the one. Stiu ca suna cliseic, stiu ca intrebarea asta “de ce nu ma suna?” e chiar de pustoaice, insa nu ma pot abtine. Ce i-am facut? Ce-a patit? Cum e posibil sa nu gaseasca el un moment in care sa-mi spuna cumva “sunt ok. lucrez doar. Stai linistita”. Nu-mi iese din cap ca stabiliseram niste treburi azi. Trebuia sa vedem un film, sa mancam impreuna, sa stau cu el cat lucreaza si sa-mi termin cartile incepute acum ceva vreme. Trebuia sa facem multe.
Acum am senzatia ca si relatia asta s-a dus naibii si iar o sa am nevoie de o perioada de recovery, iar o sa ma ia tot felul de ganduri, iar o sa sufar ca un caine cand o sa-l vad din greseala (pentru ca stiu sigur c-o sa-l vad din nou mai devreme sau mai tarziu) si o sa ma intreb continuu, o vreme, “de ce?”. Pentru ca inca nu gasesc o explicatie logica pentru toate astea. Si daca e vreuna, as fi vrut sa o stiu si eu, buna, rea (mai degraba) decat sa-mi fac miile de ganduri care-mi viermuie in cap acum. Nu am liniste deloc, nu pot sa fac nimic. Cel mai nasol e ca il vad online si nu-mi raspunde, asta chiar nu pot sa pricep. Or maybed I’ve been put on Ignore.
later edit: da, am avut dreptate. I’ve been put on ignore. Ca d-aia nu-mi raspundea pe mess. Si apoi am primit un sms ca s-a terminat. Eu una, daca o iau logic, nu prea cred ce-mi zicea acolo. Suna ciudat, unlike him, nu ca as fi avut timp sa-l cunosc foarte bine. Cred sincer ca exista o alta. “titulara de post” cum s-a exprimat cineva in seara in care l-am cunoscut. Daca e sa ma gandesc rational, e simplu: fata a fost putin plecata, el m-a cunoscut pe mine, tralala pe strazi, fata s-a intors, eu l-am zapacit cu telefoane, el s-a speriat si mi-a trimis acest mesaj. Nu e mare filosofie. E crud si simplu. QED
Am impresia ca am mai trecut prin asta. Senzatia asta naspa cand lucrurile nu se intampla asa cum vrei, mai ales ca atunci cand vrei, esti entuziasmata de ceea ce vrei.
Si-mi doream sa-l vad. Insa imi doream sa-l vad undeva unde sa-l pot rasfata. Unde sa pot sa-l sarut cat si cum vreau. Nu in oras prin baruri, restaurante sau asemenea. Unde n-as fi putut sa sar pe el cum imi imaginam si sa-l sufoc putin.
Bine, rational sa zicem ca inteleg, lucreaza si pare a fi cu capul tot in proiectul asta. Sau cel putin asa cred. Sau poate imi place prea mult si vreau sa-i gasesc o scuza. Incerc din rasputeri sa nu-l sun. Vreau sa vad cand isi aminteste de mine. Cred ca as muri de nervi sa stiu ca a iesit fara mine.
Ma enerveaza ca nu stiu nimic si mai ales faptul ca mi se pare incorect ca trebuie sa sun eu. mda… ca sa scap de stare, d-aia. Nu de altceva.
Rar am intalnit un baiat care m-a avut la el in casa, semi-vulnerabila, si abia daca m-a atins:). M-a sarutat si m-a tinut in brate. Ne-am uitat la filme, documentare si ne-am povestit viata:). In timpul filmelor, ma mangaia pe cap tandru. Si atat.
Cred ca ii era teama. Cred ca nu e asa de golan cum vrea sa para. Posibil sa aiba gagica (adica cel putin eu asa as zice, ca are, parca mi-a trecut pe la ureche ceva). Cred ca ma place destul de mult, iar eu ma simt asa de bine cu el ca nu vreau sa stric ceva. Desi poate ca deja am stricat in momentul in care i-am povestit complicatia din viata mea. Dar nu as fi vrut sa-l inhib, am vrut sa stie ce se intampla. Am vrut sa-l previn. SI nu am vrut sa am prea multe discutii despre asta.
I had a good day. M-am simtit mega relaxata. Si rasfatata. Si happy. Cred ca imi doresc atat de mult ca afectiunea asta (giving and receiving) sa fie constanta, incat as face orice pentru ea.
Mi-e drag de el. Dupa putine zile, dar mi-e drag de el. Sper sa-l mai vad, sper sa ma mai caute. Ma distra azi cand zicea: “data viitoare cand vii o sa fie mai curat aici” sau “maine mergem in parc” sau “maine vedem filmul asta”. Ma pocnea rasu. Si-mi venea sa-l pup.
