I was no good

Pana la un moment dat, azi am avut oarecum o zi buna. Cu stres, cu tot ce vrei, dar buna. Ma simteam bine cu mine, chiar ma imbracasem in rochie, maaare minune. Dar a venit clipa aia nasoala cand prietena mea concurenta, care venise in vizita de curtoazie, primeste brusc un sms si pleaca. Intuitia mi-a soptit ca e ceva nasol, asa ca am plecat si eu val-vartej dupa ea. Si ce sa vezi, s-a urcat intr-o masina peste drum de office. Am asteptat sa vad cine conduce cu respiratia taiata. Ei bine, am avut dreptate. Astia doi au o relatie. De atunci, din octombrie presupun eu, si cum vad ca intuitia mea functioneaza, inclin sa cred ca am dreptate. Ii urasc, needless to say.

Si ma urasc si pe mine ca inca imi pasa. De fapt cred ca doar de declicul asta mai aveam nevoie, sa-i vad intr-un fel impreuna. Sa vizualizez chestia asta. Probabil ca de acum incolo tot ce urmeaza va fi mult mai usor. Insa pe drum nu pot sa spun cate ganduri si imagini mi-au trecut prin cap. Imi aminteam, ca intr-un tavalug, de noi doi, de faptul ca aproape imediat dupa a aparut ea.. Nu-mi puteam stapani ciuda, furia, lacrimile de nervi, sentimentul ca nu am fost good enough, destul de interesanta, desteapta, cunoscuta, whatever… pentru el. Ma simt neputincioasa. Si ma enerveaza ca de fapt am fost lovita in ce e mai sensibil cred, in afara orgoliului meu de femeie: faptul ca ea scrie mai bine. Cel putin in opinia lui. Nu o cunosc foarte bine, nu stiu ce fel de om e, insa asta stiu ca a fost plusul ei fata de mine, faptul ca “scrie bine”. Fucking shit. Adica exact ce mi-am dorit eu toata viata, sa “scriu bine”, mai precis “sa scriu”, are ea acum. Pentru ca eu nu scriu bine, scriu atunci cand ma descarc si am nevoie, scriu pentru mine, nu scriu despre probleme jurnalistice, nu ridic semne de intrebare prin posturile mele, nu disec ce vad la tv. Nu in scris. Fac asta cu prietenii mei, ma distrez pe seama altor treburi, insa nu in scris.

“Scrie bine”! Pfuuuuuiiiii! Sincer, in drum spre casa incercam cu disperare sa gasesc vreo metoda prin care sa plec, sa nu-l mai vad multa vreme, sa nu mai fiu tentata sa-l vad. Poate imi schimb jobul. Da’ unde naiba sa ma duc? Imi place munca mea si-mi plac oamenii care ma inconjoara acolo… mai putin el. Bad idea relatia cu un coleg.

Imi aminteam in autobus si de episodul ala din Sex&the city in care Carrie se duce la logodna lui Big, si care se termina cu imaginea aia misto cu ea mergand alternata cu imaginea unui cal, la fel de liber ca ea. Si poate ca avea dreptate: nu eu nu l-am putut domestici pe el, ci el nu m-a putut domestici pe mine. Dar acum nici serialul asta nu mi-a mai ramas, ca-i place ei… suna deja a cliseu sa fii fata si sa-ti placa sex&the city, eventual sa te identifici cu Carrie.