I was no good

Pana la un moment dat, azi am avut oarecum o zi buna. Cu stres, cu tot ce vrei, dar buna. Ma simteam bine cu mine, chiar ma imbracasem in rochie, maaare minune. Dar a venit clipa aia nasoala cand prietena mea concurenta, care venise in vizita de curtoazie, primeste brusc un sms si pleaca. Intuitia mi-a soptit ca e ceva nasol, asa ca am plecat si eu val-vartej dupa ea. Si ce sa vezi, s-a urcat intr-o masina peste drum de office. Am asteptat sa vad cine conduce cu respiratia taiata. Ei bine, am avut dreptate. Astia doi au o relatie. De atunci, din octombrie presupun eu, si cum vad ca intuitia mea functioneaza, inclin sa cred ca am dreptate. Ii urasc, needless to say.

Si ma urasc si pe mine ca inca imi pasa. De fapt cred ca doar de declicul asta mai aveam nevoie, sa-i vad intr-un fel impreuna. Sa vizualizez chestia asta. Probabil ca de acum incolo tot ce urmeaza va fi mult mai usor. Insa pe drum nu pot sa spun cate ganduri si imagini mi-au trecut prin cap. Imi aminteam, ca intr-un tavalug, de noi doi, de faptul ca aproape imediat dupa a aparut ea.. Nu-mi puteam stapani ciuda, furia, lacrimile de nervi, sentimentul ca nu am fost good enough, destul de interesanta, desteapta, cunoscuta, whatever… pentru el. Ma simt neputincioasa. Si ma enerveaza ca de fapt am fost lovita in ce e mai sensibil cred, in afara orgoliului meu de femeie: faptul ca ea scrie mai bine. Cel putin in opinia lui. Nu o cunosc foarte bine, nu stiu ce fel de om e, insa asta stiu ca a fost plusul ei fata de mine, faptul ca “scrie bine”. Fucking shit. Adica exact ce mi-am dorit eu toata viata, sa “scriu bine”, mai precis “sa scriu”, are ea acum. Pentru ca eu nu scriu bine, scriu atunci cand ma descarc si am nevoie, scriu pentru mine, nu scriu despre probleme jurnalistice, nu ridic semne de intrebare prin posturile mele, nu disec ce vad la tv. Nu in scris. Fac asta cu prietenii mei, ma distrez pe seama altor treburi, insa nu in scris.

“Scrie bine”! Pfuuuuuiiiii! Sincer, in drum spre casa incercam cu disperare sa gasesc vreo metoda prin care sa plec, sa nu-l mai vad multa vreme, sa nu mai fiu tentata sa-l vad. Poate imi schimb jobul. Da’ unde naiba sa ma duc? Imi place munca mea si-mi plac oamenii care ma inconjoara acolo… mai putin el. Bad idea relatia cu un coleg.

Imi aminteam in autobus si de episodul ala din Sex&the city in care Carrie se duce la logodna lui Big, si care se termina cu imaginea aia misto cu ea mergand alternata cu imaginea unui cal, la fel de liber ca ea. Si poate ca avea dreptate: nu eu nu l-am putut domestici pe el, ci el nu m-a putut domestici pe mine. Dar acum nici serialul asta nu mi-a mai ramas, ca-i place ei… suna deja a cliseu sa fii fata si sa-ti placa sex&the city, eventual sa te identifici cu Carrie.

o noua ratacire?

Zilele astea am avut o gramada de treburi de facut. Am ajuns acasa mereu extenuata dar incapabila sa dorm pana catre miezul noptii. Ascult Manu Chao pe repeat si visez cu ochii deschisi. Evident ca zilele astea am visat si la ce nu trebuie:(. Pentru ca fara sa vreau am avut de-a face cu el si chiar intr-o seara am avut un episod destul de ciudat. Eram extrem de stresata, aveam nevoie sa ma ajute cu ceva si ma lua la misto. Am plecat de la el din birou tipand de nervi. A venit dupa mine repede: hai ma, glumeam, ce naiba?! I-am spus ca nu e momentul si probabil ca aveam asa o fata suparata ca a simtit nevoia sa ma ia in brate o secunda. Si acum ma bantuie momentul asta. Si apoi vocea aia a lui de miercuri, n-o sa scap niciodata de obsesia asta, sincer. Am impresia ca o sa raman mereu agatata de omul asta orice-ar fi, probabil ca in orice moment al vietii mele din viitorul apropiat voi fi gata sa-i raspund in vreun fel la orice gest. Ceea ce ma bucura oarecum e ca, datorita acestei “legaturi”, am socializat cu oamenii in biroul ala cu care acum nu mai am probleme in a comunica (si de multe ori chiar am nevoie de ei).

Pana la urma chiar nu stiu ce se va alege si de toata treaba asta. Ma tot intreb ce voi face in momentul in care chiar va aparea cineva. Un baiat concret, real, palbabil, cu care sa vreau/pot sa am o relatie. E posibil ca atunci sa simta si sa revina si sa ma zapaceasca din nou. Si sa trebuiasca sa aleg sau sa ma complac in flirtul asta ciudat. De fapt, zilele astea nu mai flirtam deloc, abia daca ma vede cand vin sau cand plec, si nici nu conteaza, am atata treaba incat nu e nevoie (zise ea cu jumatate de gura).

constatare

Constat cu tristete ca ‘mnealui nu ma mai incanta like he used to. Am aceleasi reflexe atunci cand vine vorba de el, evident, insa pur si simplu acolo, in profunzime, nu mai e nimic. Sunt la fel de intimidata sau exagerata cand vorbesc cu el (si am impresia ca nu vrea sau nu prea vrea sa vorbeasca cu mine, simt ca e ceva artificial in tot procesul asta de comunicare dintre noi) si apoi, la fel ca mai demult, intorc fiecare moment pe toate partile, doar doar inteleg si eu ceva din toata nebunia asta. Dar sentimentul nu mai e acelasi. Asta si pentru ca el s-a indepartat de mine voit, si pentru ca eu am vrut cu tot dinadinsul sa ma rup de el (pentru ca sufeream totusi). Cu toate astea mi-a ramas acolo ca un proces care ruleaza in background si care imi consuma niste energie fara sa produca nimic de fapt.

Pana la urma si-n definitiv nu pot sa ma plang asa de tare. Am problema asta pentru ca, asa cum spune C., nu am altele grave pe cap. Nu pot sa spun ca acum am ceva grav pe cap, indeed. Poate ca are dreptate:). C poate deveni guest star aici la mine pe blog, avem niste discutii fabuloase pe messenger, de multe ori rad de ma prapadesc in birou, iar colegii se uita la mine ca la o nebuna. Uneori le spun, insa de cele mai multe ori sunt niste faze destul de intime, care nu pot fi spuse asa in gura mare.

Cum ar fi de exemplu discutia despre fete. El are gagica. Dar ii place de o fata despre care crede ca e cam moarta dupa el, adica simte ca o intimideaza si ca vede cum ea se uita la el pe furis. OK, foarte fain, zic eu, si…. deci ce se intampla? Pai… nimic, nu vreau decat sa i-o trag odata, hai de doua ori, imi place de ea, e interesanta, dar nu vreau romance. Riiiiight… da’ de ce nu vrei romance? Pai, spune el, tu de exemplu, te trezesti ca esti cu unu’n pat, da? si ce.. a doua zi dimineata zici: hai frate sa fac si eu un romance cu  nenea asta si pac!, gata, romance done? Tu, daca iti impui, poti avea romance si cu Dan Chisu! (nu-i place deloc de asta:))…. eh, cam asa decurg discutiile noastre pe messenger. Imi plac. Ma tin in priza. Dau un sens acestui mijloc de comunicare, ce intre timp a devenit de alienare.

Pfuuuiii.. hai c’am avut o zi grea. Ma duc si eu sa dorm un pic:).

I’m back!

Taceti din gura ca m-am intors! Foarte bine mi-au prins zilele astea de conferinta, a fost tare interesant, unde mai pui ca am si mancat niste chestii misto p-acolo, plus halbele enorme de bere, aveau un litru, nici nu puteam sa le duc la gura cu o singura mana atunci cand erau pline:). Plus minunatiile de la H&M, sa nu credeti ca diurna mea s-a dus pe muzee sau alte activitati culturale. Asta si pentru ca nu am avut cand. Am vazut un minunat oras (nu e Praga, nu e chiar asa misto) pe noapte, pe frig, pe ceata. Parca eram in twilight zone, pe bune, insa asta imi placea. Si mi-a mai placut ca nu ma simteam straina in locurile alea, desi nici chiar integrata nu eram, logic. A fost chiar interesant.

Azi, la munca, dizzy insa aratam minunat. Ptui sa nu ma deochi! Cu toate astea, n-am avut placerea unei intalniri de gradul III, desi pretext am avut sa trec pe la el prin birou. Cred ca nu era la munca pur si simplu. Sau poate si-o fi luat concediu.

Si tot ma intrebam eu ce fel de relatie o avea el cu concurenta. Ca eu am impresia ca oamenii astia doi vorbesc mai mult decat as crede eu. Si nu sunt paranoia. Chiar asa e. In fine, oricum s-a dus deja. Acum e ca si cum m-as lasa de fumat: dependenta aia grea, nasoala, fizica, a trecut deja. A ramas insa ramasita psihica, obiceiul de a fuma cand citesti, cand scrii, cand esti la calculator, cand te uiti la un film, la o bere cu prietenii, cand te dai jos din autobuz…. Asa sunt eu acum. Nu mai am dorinta aia nebuneasca de el, insa am inca acele reflexe formate in timp, dependenta vizuala de el. Trebuie sa-l vad, orice ar fi. A naibii domesticire, da’ chiar a facut-o temeinic baiatul asta!

Iar cu amicul care intre timp vrea sa fie mai mult de atat nu cred ca va iesi ceva consistent. Pentru ca nu are cum. Putem sa avem niste momente impreuna. Niste timp petrecut in diverse feluri. Niste nevoi de moment care pot fi implinite, cum este a mea de companie si afectiune si a lui, probabil, de variatie. Dar cam atat. E un om ok, insa nu e omul MEU.

Well, ma duc sa mai citesc si eu ceva:).

nada

Nu se mai intampla nimic. Uneori am impresia ciudata ca omul asta ma evita, ca desi stie ca sunt acolo, aproape de el, face orice sa nu ma priveasca, sa nu vorbeasca cu mine, sa nu nimic… Nici nu stiu cum sa o iau. Poate gresesc. Poate e doar extrem de preocupat. Insa lipsa oricarui fel de atentie ma deranjeaza. Nu-mi doresc sa ma complimenteze ca asta-vara, insa macar sa revenim la relatia de amico-profesionalism de dinainte, cand eram ok (oarecum), cand eu nu-mi inchipuiam nimic, cand el nu facuse nici un fel de gest. Pentru ca acum se poate. Pentru ca acum eu simt ca pot, mi l-am smuls asa de brutal din mine, am trecut prin atatea epurari (in ultimele weekenduri ma tot descompun pana la 4 dimineata) incat nu cred ca mai e vreo problema de sentimente.

Cu toate astea, nu cred ca problema mea cea adevarata e rezolvata de-a dreptul. Tot singura sunt. De fapt, nu ma simt rau singura, ma simt rau ca nu primesc acel gen de afectiune cu care sunt obisnuita si pe care mi-l doresc. Si evident ca asta ma face sa reactionez uneori aiurea. Sa vad gesturi tandre acolo unde nu e cazul. Sa ma gandesc la un om prea repede ca la un posibil partener, inainte sa-mi dau seama daca nu cumva e doar dorinta mea de a avea pe cineva, nu o atractie autentica fata de cineva cu care chiar as putea avea o relatie.

Plus problema asta cu “e luat”. Majoritatea  baietilor ok sunt luati. Nu inseamna musai insurati. Doar ca au prietena. Nu zic ca nu se poate ca eu sa devin “aia rea”, “aia care dezbina cupluri” la un moment dat, insa incerc sa ma feresc cat se poate de situatia asta. E traumatic pentru prea multa lume.

Am plecat la somn. Maine plec din tara pentru cateva zile, ma duc sa ma lobotomizez. O sa vin fresh de pe meleaguri slave:).

hm

N-am mai scris de o mie de ani parca. Simteam ca nu prea am ce. Ratacirile mele erau atata de dese precum bataile din aripi ale unui fluture, nici nu avea sens macar sa le inregistrez. Am trecut printr-o mie de stari care mai de care. Nici una, insa, cu acei fluturi in stomac de care mi-e atat de dor acum.

M-am vazut pe rand cu vreo doi baieti, cu unul dintre ei nu se va intampla nimic, e un prieten bun. Cu al doilea s-au cam intamplat lucruri, insa situatia e oarecum ambigua, asa incat prefer sa nu vorbesc despre asta. Plus ca a aparut al treilea aseara. “A aparut” inseamna ca pur si simplu mi-am dat seama cu suprindere ca un om despre care nu stiam mare lucru mi-a dat genul ala de atentie.

Cu toate astea, de dimineata la mancatorie, cand am dat cu ochii de blue eyes (care n-a avut ochi pentru mine azi), nu mi-am putut abtine privirile fixe. Si mi-am dat seama ca inca sunt agatata de el. Tare aiurea.

this, that and the other

Am avut din nou un weekend plin. Sunt incantata de cele cateva carti cumparate azi, de aproape toata colectia Republik, de cum imi sta cu noua freza, de petrecerea Veronicai, de faptul ca in seara asta m-am plimbat singura prin oras si a fost misto. Incep sa ma simt bine cu mine, cred ca asta e cel mai important. Si ca incep sa-l uit.

Cu toate astea, o ramasita mai e p-acolo pe undeva, ma gandesc ca daca ma avant intr-o relatie noua si el va reveni, o sa fie cam aiurea. Pentru ca-mi voi dori, cred, sa consum ce a ramas de consumat intre noi. Si probabil ca, daca asta nu se va intampla, va ramane undeva in mine intrebarea asta: cum ar fi fost daca…? Nu stiu daca va exista ceva care sa ma faca sa scap de ramasita asta. Poate doar, asa cum am mai zis, un om care sa-l egaleze. Si cum un asemenea personaj e destul de greu de gasit (sau cel putin asa-mi imaginez), in momentul asta am o urma de indoiala in  mine. Nu vreau sa ranesc pe nimeni. Nu vreau sa fac greseli. As vrea doar sa am alaturi un om care e in stare sa-mi ofere afectiunea de care am nevoie si, in acelasi timp, libertatea de miscare. Eh, om trai si-om vedea:).

say that you love me

Azi sunt destul de vesela, vine weeeeeekeeeend, ce frumoooos. Maine am programare la cosmetica si tuns, incredibil, dar adevarat. E prima data in viata mea cand imi dedic sambata dimineata acestor activitati in afara casei. Si apoi ma asteapta petrecerea Veronicai, cred ca va fi frumos, e o prietena draga, cum sa nu dansam in cinstea ei? Mai ales eu!
Veselia de azi oricum nu a avut prea mare efect asupra lui blue eyes cu care iar am avut o discutie professional. Si ne-am distrat pe seama unui coleg care m-a asemanat cu Ally McBeal. Fara sa stie, saramanul, ca in ‘99, pe vremea studentiei mele, in Club A asa ma agatau toti baietii, ca deja ma si plictisisem de melodia aia hiper cunoscuta (I know something about love…tanana - asa imi canta telefonul acum) la cate dedicatii primeam. Dar n-am ezitat sa povestesc de asta, desi cred ca am lasat o impresie prea easy. Eh. Sa fie la el acolo, sincer. Chiar nu mai vreau sa ma gandesc, desi o fac, damn it. Si inca am instictul ala sa ies din birou in calea lui cand il vad, sa ma invart pe langa el ca un satelit cand e pe hol, sa-l fixez uneori. Dar am inceput sa ma educ si sa ma abtin.
Pacatul meu cel mai mare e ca nu sunt ranchiunoasa. Stiu ca suna ciudat, dar acum am uitat toate relele pe care mi le-a facut. Am chef de el acum:(. Shit, ma duc sa imi beau mintile, nu suna deloc bine ce e in mintea mea acum.

surprizaaaa

Stati linistiti, nu m-a cerut Blue Eyes de nevasta:)). De fapt azi eu l-am vazut asa, pe repede-nainte. El nici nu cred ca m-a observat. Sincer, nici nu prea avea ce sa vada, eram asa de varza ca as fi preferat sa nu ma vada nimeni, sa stau in casa si sa dorm/zac.

Alta e supriza: va amintiti de baiatul pe care ziceam ca am avut o pata dar ca acum suntem amici? Well… nush ce l-a apucat, dar e extrem de insistent. Si cum nu ma asteptam, nu prea stiu cum sa reactionez. Azi chiar am avut un schimb de mailuri ciudat dar destul de interesant. Pen’ ca abia acum, dupa vreo 3 ani asa, se gandeste el sa dea in vileag in primul rand in fata lui, ca chimia aia nu era doar in mintea mea, ca era ceva reciproc si ca ii placea, il “coafa”, i se parea minunat pentru (cred) orgoliul lui, dar nu numai. Insa eu acum nu mai sunt deloc ca atunci. Nu mai simt nimic de felul asta pentru el! Asta si pentru ca toata energia mea emotionala-sentimentala-sexuala s-a dus in alta parte. Apoi a fost inabusita cu brutalitate din nevoia de echilibru. Si acum cum sa pot sa ma intorc la o “chimie” de acum 3 ani?

Din nefericire pentru mine, blue eyes este aceeasi zodie si cam acelasi stil cu amicul chemical. Ma intreb, oare peste 3 ani ma trezesc ca o sa faca o pasiune pentru mine, iar eu o sa-l injur in minte, cum fac acum cu asta, si o sa-mi vina sa ii urlu in timpane: UNDE ERAI CAND CHIAR AVEAM NEVOIE DE TINE??.

Dar am o idee. E posibil ca o veche chimie sa-mi scoata definitiv din minte/suflet chimia noua. E ca un fel de “cui pe cui se scoate”. Asa ca merg pe mana lui:). Nu ne vom vedea neaparat in laboratorul de chimie, ci la fabrica de legatorie sa bem ce-a mai ramas din martini-ul ala de acum vreo 4 ani:P. Si poate, cine stie, o sa am mai multe reveniri decat rataciri in viitor:).

the voice in my head

Incep sa-mi revin. De tot, cred. De fapt cred ca ma imunizez la orice sentiment, asta nu e musai bine, dar cred ca altfel nu stiu cum sa o fac. Asa ca devin de gheata, macar stiu o treaba. Bine, in actiuni nu sunt chiar asa de gheata:). O dovedesc zilele astea cand m-am tot ciocnit de ‘mnealui pe hol sau la mancatorie. Nu am fost excesiv de prietenoasa, insa nici dusmanoasa. Presupun ca am fost cam cum eram inainte, acum insa cu un pic mai multa incredere. Azi chiar mi-am permis un gest mai familiar, i-am dat un bobarnac:)). Dar asta dupa ce avusesem o discutie mai pe la pranz extrem de profi asa. Cifre si dedesubturi. Am impresia ca atunci cand sunt extrem de ferma in afirmatii ma simt mult mai bine cu mine in relatie cu el. Ma simt deloc intimidata, mai sigura pe mine. Nu vreau sa tradez nicicum ce e in mine. Pentru ca in curand nu va mai fi nimic.

Cu toate astea nu pot scapa de vocea lui. Ma urmareste, imi doresc sa o aud oricand, in orice fel. O recunosc imediat. O aud de la departare. Ma invaluie pur si simplu. As vrea sa-mi citeasca o carte si sa-l inregistrez. In felul asta cred ca as fi multumita (inca ma mai gandesc ce carte:)); daca tot nu pot sa-l am, macar vocea aia dementiala sa ramana cu mine.