tristete de seara

De obicei seara cand plec de la munca imi pun castile in urechi, ascult radio in drum spre casa. In ultima vreme toate gandurile mele sunt intr-o singura directie aproape, iar melodiile din diversele playlist-uri nu fac decat sa-mi hraneasca imaginatia si sa ma ajute sa-mi creez scenarii in minte, toate legate de el. Nu e prea sanatos, stiu. Dar nu am cum sa ma abtin. Chiar am observat ca daca o melodie imi aminteste de o faza jenanta cu el (sau de care eu ma jenez acum) schimb postul, iar scenariul care se deruleaza in mintea mea e despre cum as fi vrut eu sa se deruleze faza. In mintea mea sunt foarte witty, acida, minunat de inteligenta in raspunsuri si mereu in control. In realitate sunt o naiva, poate ca par fraiera, intimidata de un personaj care si-a cladit destul de bine imaginea asta de om autoritar si intimidant. De fapt, probabil ca nu e chiar asa. Cred doar ca e extrem de incapatanat si foarte “nedomesticit” (asa cum Micul Print a domesticit Vulpea).

- Qu’est-ce que signifie “apprivoiser”?

- C’est une chose trop oubliée, dit le renard. Ça signifie “créer des liens…”

- Créer des liens ?

 - Bien sûr, dit le renard. Tu n’es encore pour moi qu’un petit garçon tout semblable à cent mille petits garçons. Et je n’ai pas besoin de toi. Et tu n’as pas besoin de moi non plus. Je ne suis pour toi qu’un renard semblable à cent mille renards. Mais, si tu m’apprivoises, nous aurons besoin l’un de l’autre. Tu seras pour moi unique au monde. Je serai pour toi unique au monde.. (…) Ma vie est monotone. Je chasse les poules, les hommes me chassent. Toutes les poules se ressemblent, et tous les hommes se ressemblent. Je m’ennuie donc un peu. Mais, si tu m’apprivoises, ma vie sera comme ensoleillée. Je connaîtrai un bruit de pas qui sera différent de tous les autres. Les autres pas me font rentrer sous terre. Le tien m’appellera hors du terrier, comme une musique. Et puis regarde ! Tu vois, là-bas, les champs de blé ? Je ne mange pas de pain. Le blé pour moi est inutile. Les champs de blé ne me rappellent rien. Et ça, c’est triste ! Mais tu as des cheveux couleur d’or. Alors ce sera merveilleux quand tu m’auras apprivoisé ! Le blé, qui est doré, me fera souvenir de toi. Et j’aimerai le bruit du vent dans le blé…

Si de fapt cred ca baza oricarei relatii sta in acest gen de domesticire pe care multi nu cred ca o constientizeaza, doar o traiesc fara sa se intrebe “da’ de ce?”. Well, eu stiu, insa asta nu ma face cu nimic mai fericita. Cand ajung acasa, tot singura sunt. Fac aceleasi gesturi mereu, pisica e mereu la fel de incantata sa ma vada, stie ca primeste de mancare, fiecare seara e aproape la fel. Tocmai d-aia nu sufar sa fiu singura. Am nevoie de cineva to shake my world, iar acel cineva, desi a fost ca o cometa in viata mea, cel putin pana acum, a dus “domesticirea” pana la capat. Insa eu nu am reusit sa fac acelasi lucru. Totusi, adevarul sta in cuvintele de mai jos, presupun ca din cauza asta el e El pentru mine. Din cauza timpului pierdut pentru el, aproape un an. Si mai ales, il est responsable de ce qu’il a apprivoise:). Dar cred ca inca nu o stie.

- Adieu, dit le renard. Voici mon secret. Il est très simple: on ne voit bien qu’avec le cœur. L’essentiel est invisible pour les yeux.

- L’essentiel est invisible pour les yeux, répéta le petit prince, afin de se souvenir.

- C’est le temps que tu as perdu pour ta rose qui fait ta rose si importante.

- C’est le temps que j’ai perdu pour ma rose… fit le petit prince, afin de se souvenir.

- Les hommes ont oublié cette vérité, dit le renard. Mais tu ne dois pas l’oublier. Tu deviens responsable pour toujours de ce que tu as apprivoisé. Tu es responsable de ta rose…

- Je suis responsable de ma rose… répéta le petit prince, afin de se souvenir.

ha!

Sunt mandra de mine:). Azi am reusit sa fiu tare si sa nu ma intimidez deloc. Si as fi avut de ce pentru ca ne-am intalnit des, adica mai des decat m-as fi asteptat. Chiar am avut o mica discutie pe hol, a fost tare weird si haios in acelasi timp (cred ca era potrivit sa zic weird si funny, nu?). Il intreb ce probleme are, de ce e suparat. N-am vazut o banguiala mai mare:)). O dadea dintr-una-ntr-alta fara sens, fara sa fie coerent. Apoi a facut referire la mine, ii spusesem odata ca ma confuzeaza (adica la modul “nu sunt suparata, you just confuse me”) si o trimitere d-asta culturala de-a dreptul la “Dazed and confused” a Led Zeppelinilor. Mai tarziu ma trezesc cu el in birou, venise sa vorbeasca cu altcineva, chiar ma pocnea rasul, nu stiu de ce, parea asa de pornit sa faca si sa dreaga. Tot timpul cat a stat acolo, s-a invartit, a mancat covrigei de la mine, mi-a zambit frumos. Bravo, Patratel, imi venea sa-i zic. Poate ca eram nitel agitata sau poate mai excited decat de obicei, insa am fost normala. Fara sa ma duc langa el sa aud ce zice, fara sa-l bag prea mult in seama. Din cauza asta nici nu stiu cat de mult m-a studiat sau nu, si nici nu vreau sa stiu. Cred ca suntem ok asa. Pur si simplu.

Sau poate ca am facut un fel de tabula rasa, iar acum o luam de la capat, de unde s-a rupt. Ne revenim mai greu, insa ai zice ca ne revenim. Desi, dupa parerea mea, e doar o impresie falsa, fara fond, fara substrat, fara consistenta. E si el acolo, pe undeva, tipul ala misto pe care mi-l doream dar pe care nu l-am putut avea. Sau nu l-am putut avea cand am vrut eu. Ca tot mi-a zis el ca face numai ce vrea.

Cred ca o sa ma apuc sa recitesc “Bagau’. Pe cuvant. E o carte care se potriveste foarte bine situatiei:). Si ma refer mai ales la partea poetica a textului.

In alta ordine de idei, calatoria la Barcelona se dovedeste a fi cam tricky, asta pentru ca nu gasim niste bilete de avion care sa coste normal pentru unele low-cost. Am gasit ceva e genul 250/persoana dus - intors! Pai asa, mai bine iau Tarom sau altele si am rezolvat. Dar check this out: nebuna de colega de calatorie a intrebat la CFR daca exista tren pana la Barcelona! Well, in caz ca nu stiati, nu exista. Exista doar pana la Venetia si costa doar dus 5 700 000/persoana:))! N-a mai intrebat in cate zile ajunge la Venetia acest tren, ca era prea socata de pret. Dar eu ma gandesc ca daca schimbam la Budapesta, e posibil sa gasim ceva mai ieftin totusi, hmm?

In afara de asta, am mai zis cuiva ca vreau sa merg la Barca, un baiat care stiu ca ma place foarte tare, dar pe care din pacate eu nu-l plac deloc. Si ma pomenesc ca zice ca vine si el. Nuuuu, nu as vrea. Honestly! Vreau sau fiu doar eu si fata asta si sa ne facem de cap, sa vin de 5 ori mai descompusa dupa niste zile acolo, si probabil ca as veni descompusa de fericire. Si cu niste kile in plus de toale (adica, nu ma intelegeti gresit, imi place Gaudi, vreau sa vad Sagrada, dar nene, nimic nu se compara cu vartejul de H&M, Zara, Mango si altele, la preturi de IDM Bucuresti:)).

Well, ca dedicatie, in seara asta, fara numar fara numar, pentru iubitul meu imaginar-virtual-de neatins aka “blue-eyes”: Dazed and Confused, Led Zeppelin (aplauze).

of

Dupa ziua de nimic, a urmat o zi cu … ceva. Intalnirea intamplatoare a fost ceva de genul “Mai esti suparata pe mine? Pai atunci sa nu te mai supar, nu?”. Well, si dupa cum e norocul meu, “sa nu te mai supar” ala a insemnat chiar ca ma lasa in pace, dupa cum mi-era teama. Azi ne-am intalnit la mancatorie. Era vesel si am vorbit asa, casual, fara probleme. Asta si pentru ca am decis ca trebuie sa fac tot ce pot sa ma rup de el. Nu o sa-mi fie prea usor, e clar, insa azi am facut un pas mic spre asta. Nu mi s-au mai taiat picioarele, nu mi-au mai tremurat mainile cand am vorbit cu el. Deloc. Am putut sa fiu neutra, sa zicem. Sper sa fac asta si de acum incolo.
Nu pot totusi sa nu oftez dupa ‘mnealui. Chiar nu am cum. Pentru inca imi place, fir-ar sa fie, e chiar un tip misto, insa chiar cred ca nu ma vrea. Si daca nu ma vrea…eu ce sa-i fac? Sau poate ca nu ma vrea asa cum vreau eu sa ma vrea, adica e cam acelasi lucru:).
Intre timp, weekendul asta a fost extrem de ocupat, am avut grija sa ma “descompun” (asa a zis mama cand m-a vazut, ca sunt descompusa:)) doua nopti la rand intr-un club, am fost si la un minunat concert Pink Martini, absolut demential, asa ca nu am avut timp nici sa ma deprim, nici sa-mi plang de mila, nici sa ma tot gandesc ce-ar fi fost daca. Si am de gand sa continui acest regim, nu de alta dar urasc sa fiu singura. Plus ca planuiesc o excursie scurta la Barcelona, iar daca s-ar materializa, as fi absolut incantata:).
Si cam atat.

nimic

Azi chiar nu s-a intamplat nimic. Da nimic! Sa mor de ciuda nu alta. Bine, vorba lui alinush, oare de ce astept? Ce tot astept? Ca parca mi-am impus sa nu mai am de-a face cu omul asta pana la niste probe contrarii, right? Numai ca m-am obisnuit sa-l stiu acolo. Sa-l vad in treacat cum isi ia niste apa sau cum merge preocupat sau vorbind la telefon (vorbeste enoooorm la telefon). Sa-l vad uneori cum isi arunca o privire la mine in birou, just to check me out. Sa-i aud vocea aia puternica, innebunitoare, groaznic de senzuala. M-a intrebat pe mine cineva daca nu cumva sunt dusa, ce naiba, vreau sa mi-o trag cu unu pentru ca are voce misto? Well, ce sa zic, fiecare om cu nebunia lui. Iar mie, pe langa faptul ca omul asta ma atrage extrem de puternic, imi place la nebunie vocea lui. Cred ca de la inceput a fost asa. Prima data m-a speriat, apoi i-am auzit toate nuantele si inflexiunile si m-a cucerit definitiv. Probabil ca nu o sa pot vreodata sa zic ceva urat de vocea lui:)). No way. De el, mai vedem, ca tot a sustinut sus si tare ca “mi-am luat teapa”, el nu e asa cum cred. Insa vocea aia e dementiala.

Si mai e ceva: faptul ca ma intimideaza si ca uneori nu stiu ce sa-i zic sa nu par total varza si neinteresanta e un mare obstacol pentru mine. Simt ca pur si simplu as avea multe de spus, porcarii, diverse, insa ma abtin ca nu cumva sa ma considere… una p-acolo. Si ma prefac ca vreau sa vorbesc de munca si de cifre, insa de fapt eu as vrea sa ma relaxez si sa fiu … Eu! Ei bine, asta e o hiba. Probabil ca si el crede ca ar trebui sa-mi spuna lucruri interesante, care sa mentina interesul viu, insa asa as vrea sa aud chestii personale, povesti despre fosti, povesti din facultate, baietisme d-astea haioase. Cred ca doar la prima intalnire a fost asa. Pentru ca atunci nu aveam vreo inhibitie si nici vreo suparare legata de el. Eram doar extrem de incantata ca m-a invitat in oras. Si nu mai conta nimic. Acum de exemplu am dileme, sunt confuza si as vrea sa stiu si eu ce “status” am. Ce gandeste despre mine, ce sunt eu pentru el, ce anume vrea sa fiu pentru el: una de la munca cu care ar vrea sa aiba o noapte furtunoasa, una care merge odata, una care merge de mai multe ori, posibila relatie (orice ar fi asta in mintea lui)…

In fine, ma calmez si ma duc la ale mele. Cred ca nici maine n-o sa-l vad. Dar sambata am oricum o zi agitata, asa ca na, ce sa mai zic.

prieteni?

Asta e dilema mea azi.. Prieteni? El a zis ca suntem prieteni…. Adica, in ce fel? Like buddies? Ca nu sunt prea lamurita. La el prietenii se saruta pana la nebunie in masina?

Azi am pornit ziua hotarata sa ma tin de promisiunile de ieri, facute mie insami, si am cam reusit. Nu l-am vazut, nu am avut vreo treaba cu el. Dar a avut el cu mine. M-a sunat sa ma intrebe de ce sunt suparata pe el. Ca de ce ieri nici nu m-am uitat la el. Well, sincer, cand l-am auzit, si dupa niste discutii destul de relevante (despre calitatile “concurentei” in scris, despre critica mea, despre texte in general, despre ‘blue eyes”), m-am inmuiat brusc. Nu-l mai vedeam asa magar si nesimtit si rau si pervers si tot ce vreti voi. Nu, il vedeam pur si simplu ca inainte, cand visam la diverse scenarii care il includeau. Pfuuuuiiii, lot of imagination waisted.

Ideea e ca sustine sus si tare ca el n-a facut ochi dulci nimanui, ca daca era ceva imi zicea, doar suntem prieteni. Come again? Prieteni? Ei bine, cuvantul asta m-a urmarit toata ziua. Bine, mi-a zis ca degeaba nu-l cred, ca degeaba ii zic ca e un golan si un jmeker, ca el nu e deloc asa. Pai, sa-mi dovedesti, ii zic. Si m-a facut “evil kid”:)). Si evident ca s-a prins de ce eram eu cum eram ieri. Pentru ca am dat in vileag toata nebunia. Nu stiu cat am facut de bine totusi, pentru ca acum, ca tot i-am atras atentia asupra ei si i-am zis ca-l place, e posibil sa functioneze impotriva mea, sa-i fi facut ei un serviciu. Asta e “worst case scenario” in limbaj corporatist.

In concluzie, regimul de distanta continua. Astept sa-mi dovedeasca ceva. Inca nu stiu cum as reactiona daca m-as trezi cu vreo invitatie de la el. Cred ca cel mai intelept ar fi, evident, sa refuz. Numai asa, de-a naibii. Cu toate astea, sincer, azi ma simt muuuuuult mai bine. Fuck the competition, ma doare undeva cat de bine scrie fata asta sau cat de mult ii place lui cum scrie ea. N-am nevoie de atata complicatie. As fi avut nevoie de el, intr-adevar, insa nu cred ca poate sa-mi dea ceea ce eu cer. Chiar e cum zicea un prieten, in relatii e cu cerere si oferta. Iar acum oferta nu e deloc multumitoare. Exista doar niste avanpremiere, niste preview-uri in baza carora sa zicem ca as putea sa mai astept. Insa daca e sa ma iau dupa fapte, slab, nene, slab.

Mai vedem:). Dar are doo bile albe: a sunat sa intrebe de ce sunt suparata si m-a binedispus. Bilele negre…nici nu mai vreau sa le numar:P.

:((((((

Nu credeam ca pot sa fiu in stare sa mai traiesc o zi ca asta. Este de neimaginat… si surpinzator cred in acelasi timp. Daca ma detasez putin, cred ca as putea sa vad totul optimist si sa spun “da, sunt vie!”.

Dar sa o iau cu inceputul. De dimineata apare “concurenta”. Foarte gatita, aranjata. Ma informeaza din nou ca face ochi dulci aceluiasi baiat, ok, de acord. Dupa care el o suna. Ea il cheama la noi in birou. Urmau sa plece impreuna undeva (sau ceva de genul asta). Am innebunit. Simteam un gol in stomac, simteam ca trebuie sa fug, sa ma ascund, sa nu-i mai vad acolo, aproape de mine, pe nici unul dintre ei. Ii uram de moarte. Si totusi  am incercat sa ma concentrez pe treaba. Sa fiu rezonabila. Sa nu par afectata de nimic, mai ales in fata lui, care ma iscodea curios; aveam impresia ca se joaca cu mine, ca situatia il distreaza si ca pur si simplu toata nebunia asta, pe care e imposibil sa nu o fi simtit, ii facea foarte bine, moralul lui, ego-ul erau intr-un orgasm continuu.

Imi aminteam ca ieri ii spusesem “prietenei” mele ca avem acelasi target, ca sa zic asa. Se pare ca pur si simplu nu i-a pasat. Mai tarziu, la o tigara, trece pe langa mine extrem de fericita. Din nou gol in stomac. Din nou simteam cum mi se taie picioarele si nu mai pot respira. Am stins repede tigara si am fugit in birou.

Spun ca am impresia ca ‘mnealui se joaca cu mine pentru ca ne-am ciocnit pe hol si m-a intrebat suav “ce faci?”. Nu prea cred ca aveam nevoie de o alta confirmare a faptului ca pur si simplu ii place sa ma vada asa. I se pare funny. Interesant. O pata de culoare. Nu ne mai plictisim la munca.

Din acel moment am decis ca trebuie sa trag de mine sa-l rup pe omul asta din orice gand posibil. Sa-mi beau mintile every night daca e nevoie ca sa nu ma gandesc la el cand ma pun in pat. Sa fac toate tampeniile la munca, numai sa nu am vreun moment liber in care sa cad in melancolia aia blegoasa care ma deprima din ce in ce mai tare.

Cred ca trebuie sa incep sa vad de mine. A trecut atat de multa vreme in care eu si cu mine nu mai stim nimic una de alta. Chiar nimic.  Si in plus, vorba lui alinush, e imperios necesar sa-mi gasesc un baiat. Nu e musai sa fie permanent. Nici macar “scanteietor”. Dar e musai sa ma placa si sa-mi spuna asta.

Nu credeam, dupa cum spuneam, ca voi ajunge sa mai traiesc golul ala din stomac de gelozie si furie si neputinta. Dar pe de alta parte, nu stiu cate fete de varsta mea mai traiesc chestii d-astea. Eu si pustoaicele de liceu (eventual gimnaziu, ca am impresia ca alea de liceu deja trec la lucruri mai grele:)). Si asta inseamna ca pe dinauntru sunt vie, sunt inca in lumea asta, nu am trecut in rutina unei vieti domestice de care am toate sansele sa ma bucur si sa ma plicitisesc pana mor.

Si acum sa vedem cum adorm eu…

blue eyes

o sa ziceti ca am innebunit de tot si ca am ajuns la faza aia siroposo-jenibila, in care ascult numai lalaieli si visez cu ochii deschisi…. Ei bine, nu. Chiar deloc. Insa melodia asta are maaaare legatura cu o intamplare de azi care, desi poate minuscula asa in aparenta, m-a dat peste cap complet.
Azi e luni, ziua cand sunt de obicei bosumflata. Nu eram chiar asa de bosumflata, doar vorbisem ieri cum omu’, e oricum un pas inainte fata de restul weekend-rilor in silentio stampa. Nici macar nu l-am vazut. Pana cand ma pune naiba sa intru pe blogul unei fete. Fata lucreaza la noi. Si scrie ea cum ii e mult mai misto ziua cand apare “blue eyes” si-i face cu ochiu’. Hmmmm….instinctul meu de Sherlock a intrat in actiune. Clar e vorba de el. Si evident ca era vorba de el. Ca.. cine doamne iarta-ma sa faca ochi dulci tuturor muierilor si sa fie ‘blue-eyes” in acelasi timp? Plus ca am si intrebat direct la sursa. Ca asa e frumos. Si apoi m-am deprimat. Nu era de ajuns vremea aia oribila de afara, frigul, casa asta neprimitoare, tot restul problemelor ce mi se incalcesc in cap zilele astea, mai trebuia sa am si concurenta! Ma simteam extrem de neajutorata si extrem de incurcata. Ce sa fac? Cum sa pot concura cu ea, despre care el spune foarte incantat cat de bine scrie? Si de fapt, nu era musai vorba de ea. Era vorba de el. De faptul ca pur si simplu nu cred ca as putea vreodata sa am incredere in el. Incredere ca e doar al meu. Ca ma vrea asa cum vreau eu sa ma vrea. Si pana la urma am ajuns la concluzia ca poate, totusi, o sa reusesc cumva sa ma rup de toata nebunia asta care ma preocupa prea mult zilele astea. Ca nu merita si-mi pierd mult timp, consum multa energie ca sa ce?
Dar pe de alta parte…..omg cat e de mistoooo! Sau cel putin, asa il vad eu acum. Bine, e posibil ca atunci cand imi va trece (si asta ar insemna doar sa nu-l mai vad deloc, ceea ce e imposibil, sau sa intalnesc un altul cu un “chemistry” la fel de puternic care sa-l eclipseze total si iremediabil) sa ma uit in urma, ca de atatea ori in viata asta, si sa ma gandesc “wtf? ce naiba era in capul meu?”.
Bun si acum vine partea a doua: unde gasesc eu un altul la fel de misto? Un altul care sa nu ma intimideze asa, cu care, sa zicem, sa-mi fie mai usor sa ma deschid, despre care sa nu-mi para ca e “out of my ligue”.
Eh, cam asta se intampla zilele astea prin viata mea. Adica mai nimic, daca stau sa ma gandesc ca Turcia si Irakul sunt in razboi si America vrea sa intre in Iran.

agonie si extaz

Ciudate zile… La inceputul saptamanii agonizam din cauza lui, pe la mijlocul ei eram in extaz, acum sunt oarecum calma, dar inca nesigura. Luni am fost bosumflata, evident. Marti, oarecum ok. Miercuri, nu stiu de ce, foarte vesela. Poate si asta a fost motivul pentru care omu’ s-a gandit ca e bine sa ma scoata la masa. Bun gand. Nu stiu daca actiunile mele ulterioare au fost cele mai bune, insa acum cand imi amintesc de ele, nu le regret deloc. Pentru ca a fost o seara misto. Poate nitel stanjenitoare, nitel surprinzatoare, insa cu siguranta misto. Si ceea ce mi-a placut cel mai mult a fost ca am reusit sa-l simt putin vulnerabil, parca ma jucam cu el. Au fost cateva momente in care nu-mi venea sa cred ce traiesc. Evident, dupa aceea totul a intrat in normal. Nici un semn de viata, nici un telefon, doar priviri razlete, eye-contact si atat. Cu toate astea, sunt mai calma. Mult mai calma. Nu stiu cat ma va tine, nu stiu pana cand o sa pot rabda sa nu stiu nimic sigur, sa ma adaptez din mers. Azi, de exemplu, am tipat la el. M-a provocat la telefon, erau chestii cu care nu voiam sa am legatura azi, e duminica, abia ma trezisem, nu vreau sa aud de cifre! Si am reactionat prea tare. Presupun ca asta va insemna ca nu ma va mai suna azi:). Nevermind, si asa e urat afara.

Ma intreb ce ma mai asteapta:). Imi dau seama doar ca sunt o gramada de nuante in existenta asta a noastra ciudata si volatila. Nuantele vocii lui, nuantele privirii, nuantele gesturilor… incep sa i le simt/cunosc putin cate putin si mi se par fascinante. Chiar daca nu comunica verbal, sunt lucruri care il dau de gol. Well, probabil ma voi rataci din nou, intr-un fel sau altul…

furie

cred ca e ultima zi pe care o sacrific asteptand un telefon. E de cacat. De maaaare cacat. In afara de faptul ca simt ca m-am pus singura intr-o postura idioata, aceea de a intreba, aseara, daca iesim si noi (si mi s-a spus “eventual sambata”), nici nu am acum cu cine sa mai ies, iar afara e frig rau de tot si ploua ca naiba. Din cauza asta se pare ca sunt blestemata sa stau in casa, doar daca nu ma hotarasc sa sun niste amice care probabil sunt prin oras. Frate, se pare ca pana la urma omul asta are gagica. Nu vreau sa ma mai intreb eu ce sunt, daca el are pe cineva, ca nu are sens. Probabil sunt o “scapare”. Un impuls de moment. Un flirt, ca sa facem si noi zilele mai interesante la munca. Asta imi spune mie indiferenta din weekend pe care sincer o urasc din toata inima, la fel cum in acest moment il urasc pe el. Sunt extrem de tentata sa-i dau un sms sau chiar sa-l sun si sa-l fac albie de porci, insa nu prea e stilul meu. Si probabil ca m-ar incuia cu niste replici d-alea “istete” d-ale lui care m-ar lasa bouche bee, asa ca prefer sa nu fac nimic. Eventual sa sun pe fetele astea, poate ma salveaza din propria capcana. Pentru ca de data asta e numai vina mea, ar fi trebuit sa ma invat minte de data trecuta.

Sunt extrem de furioasa, sincer. Vreau cu tot dinadinsul sa ies, pentru ca asta sa nu mai fie o seara in care iar stau in casa si-mi plang de propria-mi mila si imi dau pumni in cap ca sunt o fraiera:(.

sa (ne) revenim

N-am mai scris de o mie de ani parca. Asta pentru ca nu m-am mai simtit atat de … ratacita. Dar sa o iau de unde am lasat-o, ca sa am si eu un blog coerent, nu de alta.

Luni: avand in minte regulile scrise mai jos am fost extrem de intepata si rece. Cu greu m-am abtinut sa nu fac in asa fel incat sa-l vad. Spre seara ne ciocnim pe hol, plecam amandoi in acelasi timp. Ma indrept injurand spre statia de autobus cand… supriza…ma suna! Ca ce fac. Ca .. m-ar fi dus el acasa! (Ha, ce idee, cum de nu mi-a venit mai devreme!). Dupa ce am tipat nitel la el, am zis ca-l astept. Ajunsa acasa, am coborat repede, sa nu cumva sa ma molipsesc iar de vreun flutur in stomac acum ca tocmai plecasera! Ei, as, ti-ai gasit! Revine mnealui cu un telefon si niste complimente foaaaaarte misto. Plus promisiunea ca se va repeta figura.

SI sa vezi supriza: s-a repetat! Unfuckingbelievable, dar a reusit sa fie constant in treaba asta, sa ma duca pe mine home every night de la inceputul saptamanii incoace. In fine… in unele seri ne-am si pupat, recunosc.

Ratacirea de azi vine de la ne-pupat. Am mers in masina, am vorbit cam mult ca mi se parea ca am ce zice, am ajuns acasa si 1) ori am inteles eu gresit ce-mi zicea 2)ori n-am inteles gresit dar astepta el ceva…Ideea e ca no kiss for me!!! Din acest motiv sunt foarte suparata. Extrem de suparata. Pentru ca am impresia ca a tinut de mine si eu…pauza. Si pentru ca prevad un nou dezastru in weekend, care o sa ma aduca iar la disperare si pe care nu voi sti sa-l rezolv in nici un fel.

Sincer imi doresc doar ca totul sa mearga ok. Nu bine, nu extraordinar, doar ok. Sa fie constant. Sa fie sincer. Sa fie corect cu mine. Atat.