vocatia cuiului
Posted by: sandria on: ianuarie 23, 2010
de asta sufar eu. Mi-am dat seama azi cand am aflat o poveste interesanta despre cuiul care n-a lasat nimic in urma lui in afara de o senzatie de neimplinire. Acum doua veri eram fermecata de un june despre care aveam impresia ca ma place si ca n-ar zice nu. Prieten cu fostul. Care a zis totusi “nu” pe motiv de principii si de prietenie. Acelasi cui face acum urmatoarea faza: se tatoneaza cu fosta combinatie a unuia din principalii sai prieteni. Care fosta nu a fost acum niste ani, ci acum niste putine luni. Indignata, am zis: “cum, maaaa???? Unde au fost principiile acu’??”. Ca apoi sa-mi raspunda una din prietenele cu care fac “terapie” vineri seara: well, he didn’t want you enough. Evident. Si atunci am stiut asta, insa nu am vrut sa cred, am vrut sa-i cred motivele si principiile si am decis sa ma intorc la ale mele. He’s ok. He’s not Prince Charming.
Insa am tendinta sa ma agat de oameni care nu ma vor, care se lasa greu, de cuie care lasa urme in urma lor, oricat m-as minti eu ca nu e asa…
People I know
Posted by: sandria on: decembrie 31, 2009
Un comentariu rautacios pe facebook m-a facut sa ma gandesc la prietenii mei. De fapt, mai degraba la oamenii despre care eu spun ca-mi sunt prieteni, insa despre care am little or no evidence ca isi merita cu adevarat acest nume. Nu de alta, dar e foarte complicat sa fii langa cineva la greu. Trebuie chiar sa tii la persoana respectiva. Sa te intereseze faptul ca trece printr-o perioada grea si sa vrei sa o ajuti.
Well, eu nu am decat doua prietene in cazul asta. Si de fapt, in ultima vreme, si astea doua au cam disparut din peisaj, desi nu pot sa uit ca m-au ajutat si ca mi-au fost alaturi, asa cum si eu le-am fost lor. Insa lately cred ca ne ducem fiecare greul si durerile in singuratate pentru ca stim ca celalalt are si asa prea multe pe cap.
Si d-asta acum stau sa ma gandesc ca dintre toti oamenii pe care-i cunosc, extrem de putini au fost testati for friendship. Nici nu as sti sa fac asta, de fapt, insa ideea e ca as vrea sa-i incerc. Sa le cer sa ma ajute cu ceva allegedly important ca sa vad cata importanta dau ei acestui gest. Probabil ca in felul asta m-as lamuri. Posibil ca rezultatul sa fie dezamagitor. Dar prefer asa, pentru ca in sfarsit as sti in cine sa am incredere, la cine pot apela atunci cand mi-e foarte rau. Mai ales ca vreau sa fac exercitiul asta care se numeste “a cere ajutor”. Eu fac asta extrem de rar. Imi place sa rezolv toate lucrurile care tin de mine, dar si de cei din jurul meu, singura. Fara asistenta cuiva. Fara ajutor. Si din cauza acestei “independente”, m-am trezit ca ma zbateam ca pestele pe uscat cand oceanul era la doi pasi.
But what makes, actually, a Friend?
Ex-ul si actualul
Posted by: sandria on: decembrie 29, 2009
Mereu am avut o problema cu fostii care-mi raman amici. Pentru ca mereu actualul va vedea in fost o mare amenintare, mai ales cand fostul e omul cu care ai stat 5 ani, care ti-a schimbat complet universul, care ti-a aratat ca de fapt esti absolutely fabulous si de care te-ai despartit intr-un mod groaznic, dar apoi ati ramas prieteni.
Fostul meu, trebuie sa spun, e un om spectaculos. La fel de spectaculoase ii sunt si defectele, insa asta e alta discutie. Thing is ca si acum, dupa 10 ani de cand ne cunoastem, rad nebuneste cu el, imi face placere sa-l mai vad din cand in cand si mai ales nu pot sa nu stiu de el. Culmea e ca baiatul asta e cuplat cu fata cu care m-a inselat. Dar asta nu e mare lucru, de fapt, ea e chiar o fata ok si-n plus nu o vad foarte des.
Unii din fostii mei de dupa el l-au urat ingrozitor. Altii l-au acceptat si nu s-au simtit amenintati de el (sau nu mi-am dat eu seama). Imi amintesc de cateva momente memorabile, cand eram absolut puzzled si nu pricepeam daca e bine sau nu ce se intampla. De exemplu, fostul si actualul se uitau amandoi la un meci. Eram la mare si ne-am intalnit intamplator. A doua zi de dimineata am mancat impreuna. Au citit impreuna ziarul de sport preferat, impartind foile frateste si vorbind unul cu altul ca si cum erau cei mai buni prieteni. Apoi pe plaja.. tot impreuna. Seemed weird, dar totusi nu puteam sa ma plang, in sfarsit cineva se simtea ne-amenintat de trecutul meu.
Now this guy I’m with… nu-l sufera pe fost dintr-o prostie: desi i-am spus de el de la inceput, nu m-a ascultat si nu a tinut minte cand i-am zis ca o sa vina la ziua mea. In mijlocul petrecerii ma intreaba: “Sooo.. el e coleg cu tine?” “Nu” ii raspund mirata, “e fostul meu prieten”. De atunci a decretat ca i se pare sneaky, ca e prea prietenos, ca i se pare ca e ceva artificial la el. Bietul fost chiar nu are nici o vina, e pur si simplu victima unei neintelegeri transformata in gelozie. Vara trecuta la mare numai eu stiu ce mi-au auzit urechile pe acest subiect. A trebuit sa spun ca nu pot sa renunt sa nu-l mai vad pe omul asta si nici nu pot garanta ca nu ne vedem cu el around. E stupid, mai ales ca ne vedem complet aleator si nu e ca si cum imi stabilesc vreo intalnire cu el.
Insa, inspirata de un episod din “Sex and the city”, ma gandesc ca poate ar fi cazul sa-i imprietenesc. N-au avut niciodata nimic de impartit. Si daca se vor bate la inceput, asa cum au facut Aidan si Big in serial, poate la sfarsit se vor imprieteni. Mai ales ca fostul il place pe actualul, asa ca idee, iar actualul ar putea folosi o infuzie de umor de la fostul, care e maestru in asa ceva. Nu de alta, dar as vrea sa pot sa ma bucur de amandoi, fiecare la nivelul lui, fara sa fie nevoie de scamatorii diplomatice si alte nazbatii ca sa evit un conflict.
Acu’ problema e sa vad cum naiba “instrumentez” aceasta minunata intalnire.
Discutie cu mama
Posted by: sandria on: noiembrie 1, 2009
Vorbim de una, de alta, ma intreaba ea de prietenele mele, cum o mai duc, ce mai fac. Ii povestesc de prietena A., are probleme cu prietenul ei, he seems not attracted to her anymore. Si vine mama cu intrebarea:
- Da’ al tau e mai sprintar, nu?
- What?? 
))
- Da, adica face fata, nu?
Doamneee, ce-o crede maica-mea de mine? Ca sunt vreun sex machine, sa nu poata omu sa-mi faca fata?:)) In fine, a fost delicioasa, really.
In afara de asta, am ajuns in secret sa-mi doresc sa fiu casnica, macar un an. Sa nu trebuiasca sa-mi bat capul cu nimic decat cu ce mai scriu pe blog, ce gatesc, ce mai cos/tricotez etc. Sa am atat de mult timp incat sa ma plictisesc si sa ma pot arunca cu entuziasm intr-un alt proiect care sa ma sece de puteri.
Terapie in grup
Posted by: sandria on: octombrie 24, 2009
Sunt convinsa ca in orice stadiu emotional m-as afla (single, la inceput de relatie, intr-o relatie stabila, dupa o aventura), sedinta terapeutica cu fetele la bere nu se compara cu nimic. Si aici nu vorbim de niste coconoase care-si tuguie buzele sa bea un cocktail colorat. Nu. Sunt fete care nu se sfiesc sa bea berea din sticla, desi nici paiul de cocktail nu le e strain:).
Asadar, cu dansele aseara m-am putut lamuri cu privire la starea mea emotionala din nou instabila: eu si el facem parte din categorii emotionale nepotrivite. Eu am nevoie de un barbat pe care sa-l vanez. Care sa mi se opuna putin. Care sa ma vrea, dar care sa nu se lase luat asa usor. Care, chiar si atunci cand s-a lasat, mai are accese de independenta. El de acum mi s-a dat complet, din prima. N-a trebuit sa-l vanez si sa stau in suspans.
Presupun ca acum pur si simplu m-am plictisit. Sunt bolnava, asa au zis fetele. Pun mana pe un baiat painea lui dumnezeu si il resping pentru ca e prea bun. I must be stupid or something.
Ce mai e nou
Posted by: sandria on: octombrie 19, 2009
Aproape nimic. In sensul ca disesnsiunile de care vorbeam in iunie s-au acutizat, dar tot alea sunt. Pentru ca, desi par un om volubil si fara probleme de socializare, atunci cand problemele sunt grave, le mestec in sinea mea, fara sa le exprim, imi zic ca vor trece de la sine, ca se vor rezolva cumva… da’ de unde.
Imi dau seama ca trebuie sa comunic ce vreau pentru ca nu toti oamenii sunt empatici, pentru ca grija lor principala nu e sa-mi ghiceasca mie dorintele, especially in bed. Aici e the main problem. Presupun ca am patit asta si cu ceilalti si a grabit sfarsitul, insa mi-e foarte greu sa-mi dau seama daca e vorba de plictiseala sau de faptul ca nu am zis ce nu-mi place, iar el, persistand in greseala, m-a indepartat. Cert e ca am devenit a non-sexual being, ceea ce e ciudat, eu nu sunt asa deloc.
Am patit la un moment dat o chestie asemanatoare, insa pe dos: eu voiam, el nu. Pur si simplu mi se parea incredibil ca trebuie sa ma rog de un barbat sa ma iubeasca fizic. Si acum stau sa ma intreb daca nu cumva a fost aceeasi situatie, poate ca lui nu-i placea si nu voia sa zica, iar eu, oricat as fi incercat, nu produceam nici un declic.
Evident ca toate astea nu sunt, de cele mai multe ori, discutate pe fata. Asta pentru ca mie nu-mi vine usor sa pun problema pe tava si sa critic. Ma gandesc ca mai degraba inhiba si mai mult rau fac. Asa ca nu am o solutie la aceasta problema delicata si nici nu stiu de unde sa o iau. Mi se pare incredibil, insa, ca eu patesc asta. Pana acum totul mergea fara probleme din punctul asta de vedere. Nu aveam issues and misunderstandings de genul asta. Si, din nefericire, cred ca acum e deja tarziu. Ca degeaba spun ce nu-mi place si degeaba el, saracu, incearca sa-mi intre in voie. Mi-a intrat in cap ca NU, si gata. Sunt in defensiva atunci cand stiu ca vrea, sunt mofturoasa si fitzoasa, el simte si se inhiba… e cum nu se poate mai rau.
Sper, totusi, ca peste cateva luni cand o sa mai scriu aici sa se fi rezolvat cumva toata situatia asta. Nu de alta, but the clock started ticking.
epiphany
Posted by: sandria on: iunie 23, 2009
Am zis ca revin si n-am mai revenit. N-am avut ce sa mai zic, de fapt. Ce sa zic, ca-s happy si ca totul e ok? Well, nu e chiar totul ok, nu e roz, evident, dar sunt lucruri deocamdata marunte pe care nu vreau sa le disec nici macar in sinea mea, apai pe blog. Sunt mici inadvertente intre mine si el, de genul eu vreau sa ies si el nu, eu vreau in Vama el vrea la Mamaia… in fine. Presupun ca undeva putem cadea de acord, presupun ca nu o sa ma doara sa merg 2-3 zile la Mamaia ca isi doreste omul nitel, pentru ca apoi sa merg toata vara in Vama.
Enfin….
Nu despre el era vorba acum, ci despre mine. Nu stiu ce sa fac cu mine zilele astea, sunt ratacita, iritata, obosita. Am ajuns pana la a-mi lua niste zile libere, insa in continuare am un nod de stres in gat, in continuare simt ca nu sunt linistita si cu mintea limpede. Imi doresc sa nu mai muncesc un an. Sau sa muncesc ceva foarte lejer, care ma implica foarte putin. Imi doresc sa nu-mi fac probleme cu banii, sa traiesc cat de cat decent, dar sa nu mai am stresul de acum. E o boala cronica ce patesc.
Primele zile de vacanta adevarata probabil ca mi le voi lua pe la sfarsitul lui iulie. Apoi in septembrie. Tot degeaba. Oricat m-as strofoca, nu ma eliberez deloc usor de demonii de la munca. De toate relele, problemele, acuzele, frustrarile, certurile, orgoliile, invidiile de care am parte. Dar mai ales de toata presiunea care planeaza asupra tuturor.
Ce o sa ma fac cand o sa am un copil? Cand o sa am un copil in ritmul asta?
Mi-a venit sa scriu sa ma plang de toate astea acum. Poate imi trece nodul din gat si poate ma eliberez macar un pic. As fi vrut sa nu depind atat de mult, in sinea mea, de propria-mi parere despre mine si sa am curajul sa-mi dau demisia.
sa revenim
Posted by: sandria on: mai 7, 2009
Asa… sa revenim la realitate, zic. Intotdeauna inceputurile unei relatii te duc in alta realitate. Poate sa dureze mai mult sau mai putin, depinde de intensitate. Efectele cunoscute ar fi departarea de prieteni, lipsa din locurile frecventate des inainte, instaurarea unor obiceiuri noi. Dupa o vreme, insa, unul din parteneri, ala care s-a schimbat cel mai mult de fapt (in cazul asta, eu), simte nevoia sa revina la lucrurile pe care le facea inainte, la oamenii de dinainte, la obiceiurile vechi.
Eu, de exemplu, am inceput sa bombardez lumea pe messenger cu reprosuri ca de ce nu ma suna, de ce nu ma baga in seama, de ce nu ma includ in planurile lor. Se crease un cerc vicios. Eu nu am mai sunat, oamenii au crezut ca eu nu mai vreau sa fiu sunata si m-au lasat in pace. Oh well, acum trebuie sa releg lantul de iubire. Si sa-l includ si pe El in aceasta combinatie, whether he likes it or not.
Am aflat ca blue eyes va fi tata. Ca omul de peste mari si tari are o prietena. Ca big-guy reinnoada pentru a mia oara relatia cu fata lui. Ma gandeam la toti oamenii astia si la ceilalti prezenti in viata mea acum un an. Acum un an big-guy era totul pentru mine. Mi se parea ca e cel mai misto lucru care mi s-a intamplat in ultima vreme. Nu simteam vina. Simteam doar fericire. D-asta nu mai pot sa-l sufar acum, pentru ca m-a prins cu garda jos si m-a lovit cand imi era lumea mai draga.
In afara de asta m-am surprins ca-s geloasa pe fostul pentru ca are gagica. Ne-am despartit prin telefon, era ca si cand n-ar fi fost, si, desi eu mi-am continuat viata normal, el era singur peste mari si tari. Sau asa dadea impresia. Si de fiecare data cand ma gandeam la el, o faceam cu duiosie si afectiune. Iar acum vestea ca are o fata cu care e happy… nush, m-a destabilizat nitel. Imi vine sa-i fac ceva rau, sa-mi exprim dezaprobarea. Evident, asta e un instinct mic si controlabil.
Dar in rest, viata merge inainte. Cred ca atunci cand sunt ok, cand nu am de ce sa ma plang, imi creez false probleme ca sa am cu ce sa ma lupt. Pentru ca altfel nu-mi pot imagina viata asta, fara un tel pentru care sa te lupti. Poate totusi ar trebui sa gasesc chestii constructive, din care sa si iasa ceva. Ca stricarea unei relatii numai pentru ca nu-mi pune nici o piedica whatsoever nu e ceva prea bun… zic si eu.
some other weeks later
Posted by: sandria on: februarie 5, 2009
Da, recunosc: am fost prea ocupata cu traitul ca sa mai pot sa si scriu. Au fost niste luni destul de bune, mai ales ca intre mine si el lucrurile se stabilizeaza. Am fost putin plecata intr-o vacanta pe care o planuisem inainte sa ne cunoastem si asta a fost de fapt testul nostru. Si l-am trecut cu bine:). I missed him indeed si chiar am simtit ca si lui i-a fost dor de mine. Asa ca pe partea asta lucrurile merg bine:)
Problema e la munca. Mare problema. Mult, prea mult stres. Prea multe ore. Probabil ca nu are trebui sa ma plang atata vreme cat am un job din care traiesc mai mult decat onorabil. Insa in mine nu pot accepta atata frecus, atata presiune, atatea mizerii, m-am saturat, sincer, sa ajung acasa noaptea. Recunosc ca-mi place ce fac. Recunosc ca mi-ar fi tare greu sa renunt. Insa pasul asta trebuie sa-l fac for my sake. Nu cred ca cineva o sa-mi dea zilele astea inapoi. Nici sanatatea.
Mda. Ce sa zic.
a month later
Posted by: sandria on: decembrie 23, 2008
Nu e rau. As putea spune chiar ca m-am indragostit lulea. Au fost momente cand am declarat sus si tare ca m-as marita si maine cu baiatul asta, e perfect pentru mine. Si chiar e din multe puncte de vedere.
Thing is… si o sa spuneti ca eu sunt aia carcotasa (culmea, e posibil sa aveti dreptate), sunt anumite chestii care ar putea deveni grave, pe care eu stiu cum sa le iau, cum sa le rezolv, insa ma tot intreb daca am energia necesara pentru asta. Nu daca merita, in the end cred ca merita, insa nu stiu daca vreau sa ma bag in chestia asta. Daca ma tin nervii.
1. His mother. autoritara. locuieste cu ea. a stabilit deja o bucata de independenta in sensul in care eu pot sa dorm nestingherita la el ca nu ma intalnesc cu ea decat daca vreau. Sau foarte rar. Cu toate astea, o simt putin periculoasa, iar el e genul impaciuitor, nu se cearta niciodata cu nimeni, mereu cade la compromis. si cred ca on the long run eu as avea de patimit. insa asta nu e ceva sigur, inca nu am dovezi, am doar niste indicii si ceva intuitie. I might be wrong.
2. prietena prietenului lui cel mai bun. e, de fapt, amica lui buna. se stiu de o groaza de ani. ea, obisnuita sa fie “regina balului”. si cu cei doi gata sa-i satisfaca orice pofta. Mai ales al meu pe care-l invartea, am impresia, cum voia ea. Imagine ca eu nu vreau si nu pot permite ca prietenul meu sa fie “catelul” alteia.
So. trebuie sa ma lupt cu femeile din viata lui. cu una mai mult decat cu cealalta. Insa nu stiu daca vreau. Nu stiu daca e bine si normal sa fac asta.
