antidot

Cred ca am gasit si solutia de a scapa definitiv de cui: m-am imprietenit cu fata blambecului. O sa ziceti ca sunt cam dusa si-mi asum necugetarea, insa functioneaza. Am crezut ca voi avea zile rele la mare pentru ca stiam ca e acolo. Apoi am aflat ca e cu ea. In prima seara am fost suparata. Ma asteptam la ceva rau. Insa discutand cu un prieten comun, am aflat ca de fapt ea e the one pentru el. Asta pot sa inteleg. Next morning, cautand chiauna o cafea si d-ale gurii, dau nas in nas cu ei. Apoi pe plaja. Apoi la masa. Atunci a fost haios, eu eram “pe sictir” cum zice o prietena. Si m-am purtat in consecinta. Insa mi-am dat seama ca nu ma deranjeaza. Ca ea e ok. Foarte dragutza, inteleg de ce el e prins de ea. Seara ne-am revazut, evident. Si atunci mi-am dat seama ca pur si simplu faptul ca ea imi e simpatica si ca m-am imprietenit cu ea nu a facut decat sa puna o mare distanta intre mine si el. Iar duminica am fost aproape toata ziua impreuna, chiar si pe drumul de intoarcere. Ceea ce mi-a facut foarte bine. So now imi continui calatoria. And I feel much better.

am scapat

Nu, nu de la spitalul de nebuni:). Am scapat de obsesie. Am scapat de cui. De toata nebunia in care traiam. Am fost happy azi sa-mi dau seama ca nu ma mai chinuie. Ca nu ma mai loveste nici o intrebare existentiala legata de el, de noi, de mine, de barbati, relatii, femei.. d-astea. Am fost ok.

Bine, nevoia de cineva langa mine ramane, nu pot sa neg. Insa asta e ceva ce se va rezolva one way or another, asa ca nu-mi fac griji. Deocamdata viata e frumoasa din nou. Asa ca ma gandesc sa plec intr-un mic voiaj, sa ma relaxez, sa vad alte locuri si alti oameni. Si in felul asta poate ca voi reusi sa stabilzez si capitolul asta din viata mea. Nu ca celelalte ar fi, no way, insa nu ma pot plange deloc.

Ma mir de mine ca am reusit totusi. E bine ca am putut si-mi doresc sincer sa dureze. Pentru ca e posibil sa ma ratacesc din nou la vederea masculului alfa. Totusi, sper sa-l ignor complet si sa devin unavailable din doua motive clare: fie ma vrea (inapoi.. gen), fie ne ignoram reciproc. Ambele perfecte pentru mine. Inclin sa cred ca a doua e valabila pentru ca asa a fost si cu blue eyes si acum uite, suntem foarte bine, suntem “buddies”:). Cu astalalt blambec nu cred ca se va intampla asa, nu e el in stare sa fie my pal, dar nici nu vreau. Prieteni d-astia am destui. 

So, until we meet again… sau pana la urmatoarele rataciri (sper sa nu fie maine:)) ), good evening, good morning and good night!

iar

In ultima vreme ma ratacesc iremediabil o data la doua vineri. Vinerea asta iar. Cu big guy, logic. Insa nu s-a intamplat nimic (like sleeping over, fucking, kissing). Am vorbit doar si am vorbit destul de aprig si de ciudat, eram cam beti amandoi, nici ca mai conta ca lumea din jur ne-ar fi putut auzi, nici ca mai conta ca eu tipam si el ma mangaia. Nimic.

Eram acolo cand a venit si ne-am ignorat o vreme. Apoi s-a imbatat si a venit pe la masa mea. Apoi am inceput sa vorbim despre diverse. Am zis ca e sansa mea sa am the talk asa ca am incercat. I-am spus tot ce aveam de spus, ca e las, ca ma tine atarnata de el fara sa-mi dea drumu’, ca vreau sa-mi spuna ce naiba se intampla, chiar daca e rau si chiar daca ma doare pentru ca am nevoie de cuvintele astea vorbite ca sa ma rup naibii de el. Insa toate vorbele astea au fost presarate cu alte vorbe d-ale lui, abstracte si vagi, filosofice aproape, ca un cod. Incercam sa-i patrund intelesurile ascunse si-mi parea mereu ca-mi scapa ceva. 

Nu mi-a dat drumul de tot nici de data asta. Era sansa lui. Dar n-a facut-o. Din nefericire pentru mine insa m-a lovit in profunzime, acolo unde ma durea cel mai tare. O sa explic imediat. A inceput cu discutii de genul ca a crezut ca sunt “fulgeratoare” (asa cum banuiam) dar n-am fost, insa potential exista. Vorbim acum de un om extrem de … spiritualizat. Traieste mult in el, lumea lui se intampla in interior. Si-mi zicea ca sunt “un copil frumos” (a spus la un moment dat in nu mai stiu ce context “da, te iubesc, dar trebuie sa evoluezi cu mine… cumva impotriva mea” or smth) dar ca acum nu dau ce e mai bun din mine. Si ca voi ajunge, atunci cand voi fi “evoluat”, sa nu mai am nevoie de el. Si inteleg la ce se refera cu nu-mai-am-nevoie-de-el bullshit. Dar asa de tare m-a enervat toata faza cu evolutia, incat am plecat trantind usa.

Am ajuns acasa si am plans, pe bune. Pentru ca stiu, deep down inside me, despre ce vorbeste. Eram genul de om ne-tabloidizat, care era in stare sa citeasca pana la epuizare si sa se piarda cu totul intr-o carte buna. Eram genul de fata care privea cu detasare si relaxare, inteligent, orice fel de prejudecata feminina. Asta inca o am cumva. Insa simt, sincer, ca m-am prostit… rau de tot. Ca nu mai sunt in stare sa gandesc clar. Ca nu mai pot sa progresez. Simt cum mi se uniformizeaza creierul pe zi ce trece. Muncesc si ies in oras, vin acasa si stau pe net. Cam atat. Viata mea cu mine nu mai exista. Cred ca am mai scris despre asta si tot n-am facut nimic. Se pare ca eu nu prea contez pentru mine. Se pare ca eu, ca om, sunt facuta sa traiesc pentru altii. Iar asta a ajuns sa ma sece cu totul. Traiesc interior din ce am acumulat in trecut.

Si acum am inteles… oarecum… esecurile cu big guy si cu blue eyes. Am inteles de ce au simtit potentialul, dar nu au continuat (bine, erau si sunt fucked up amandoi oricum). Pentru ca impresia pe care o dau nu are substanta. Deloc. E ceea ce am construit pana la un moment dat. Iar apoi am uitat de mine. Am uitat ce vreau, ce gandesc, ce doresc, ce visez, ce planuri am. 

Si big guy are dreptate: am o viata, iar in viata asta a mea eu sunt singura persoana pe care ma pot baza. Asa ca as face bine sa ma inteleg bine cu mine, sa nu raman incremenita in proiect, sa-mi fac un bine si sa mai evoluez din cand in cand. Si poate ca si-a asumat rolul asta de “ala rau” ca sa ma scuture. Sa ma faca sa vad ca trebuie sa fac ceva. Cu impresia asta am ramas de aseara. Si cred ca nu e asa de rau pana la urma, e o experienta prin care trebuie sa trec, chit ca nu mai e asa de usor, nu mai am 20 de ani. Ar fi fost bine. Dar nu. 

Nu stiu ce o sa fac mai incolo. Nu stiu cum o sa imi construiesc viitorul pana la urma. Insa stiu ca trebuie sa schimb multe lucruri. Pentru ca nu sunt ceea ce as fi vrut sa fiu acum. 

blank

N-am vorbit. Mi-a trimis azi ceva pe mess, dar n-am reactionat. M-am tinut tare. Si, pentru ca trebuie sa duc treaba pana la capat, l-am sters si din contactele din lista de email. Ca nu cumva sa-mi vina vreo idee:). Oricum ii stiu adresa pe de rost, nu e greu de tinut minte.

In continuarea planului meu de calmare, am decis sa nu ma duc nici maine la meci. Adica nu ACOLO. Ma duc eu pe altundeva, orasul asta e plin de terase/baruri microbiste:). Si nu duc lipsa de insotitoare:). 

Cu toate astea, am auzit azi povesti mai disperate ca a mea. Asa ca asta mi-a dat o cu totul alta perspectiva asupra situatiei actuale. In the end nu s-a intamplat mare lucru. Nici macar sex:P. S-a intamplat sa am un fel de romance cu un tip misto, dar care pare legat prea mult de trecut ca sa se poata rupe. Si care, imatur fiind, nu stie sa managerieze situatia prea bine. 

Am aflat, ca asta am uitat sa zic, ca inca e legat (still dating, I mean) de fosta lui cu care a stat multa vreme (suspectez ca asta e aia cu care zicea ca era sa se insoare). Pe care o stiu din vedere. Total unlike me. Ea e femme fatale, moi, je semble a un enfant. Si acum mi se clarifica situatia: era imposibil sa pot sa am ceva normal cu el atata vreme cat el nu a renuntat deloc la trecut. Il inteleg intr-un fel. Pe de alta parte, imi dau seama ca nu am fost deloc iubirea aia fulgeratoare pe care o astepta, care sa-l rupa total de ea. Probabil ca o alta fata, intr-o alta conjunctura, va reusi. Sau nu. 

My road is ahead of me. I have still so many things to live. And so many guys to fall in love with.

nu stiu…

nu stiu ce vreau sa scriu… imi lipsesc cuvintele cu desavarsire zilele astea, asa am impresia

nu stiu ce simt… am uitat sa ma mai gandesc la ce simt ca sa nu ma mai doara.

nu stiu ce sa fac… cu mine. Trebuie sa fac ceva. Azi m-am trezit destul de energetica si ma gandesc serios sa schimb putin stilul de viata, sa imi ocup fiecare bucatica de timp ca sa nu am timp sa ma gandesc la tot felul de porcarii.

Mi-am dat seama ca cele mai periculoase momente sunt seara inainte de culcare si dimineata. Dimineata de obicei lenevesc si in semi-somn imi vin tot felul de ganduri in cap, de cele mai multe ori placute. Si atunci apar fara sa le simt amintirile frumoase cu el. Si daca nu sunt atenta, ma cotropesc pana ajung la amintirile neplacute si plec la serviciu zburlita precum pisica.

Seara am nevoie de ganduri bune ca sa adorm. Fiindca nu-mi place deloc sa dorm singura, de obicei imi imaginez ca obiectul afectiunii mele e cu mine. Dar atunci cand obiectul afectiunii e si cauzatorul durerii… nu mai e asa de simplu. Trebuie sa caut un alt obiect al afectiunii, pe care sa-l transform, cel putin in mintea mea, la fel de intens ca si celalalt, pentru ca toate lucrurile din sistemul complicat care e mintea mea sa mearga bine.

Insa, daca trec cu bine de aceste momente cruciale, totul pare a fi ok in timpul zilei. Nu ma gandesc, nu sufar, nu cred ca mai urasc (Tash, il urasc numai cand il vad. Si cand il vad ca ma ignora!). Incerc doar sa ma relaxez si sa “imi vad de drumul meu”, dupa cum am fost sfatuita. Problema e ca nu prea mai stiu care e drumul meu:). Dar se construieste el incet incet.

I was no good… again

I’m not fat. I’m not ugly, I’m smart, energetic, funny, open (-minded), empathetic. Some see me attractive. Si atunci de ceeeee? De ce eu patesc d-astea? De tocmai acum?

Seara trecuta a fost absolut horror. Nu am cuvinte sa descriu cat de nasol a putut sa fie. Desi nu s-a intamplat nimic. Meci… El statea cu una langa el. Care-si mai sprijinea bratul pe spatele lui din cand in cand.. asa familiar. El pleaca si sa intoarce. Tot cu fata langa el. La un moment dat ajung in spatele lui, ii priveam cum rad si cum ea il mangaie pe cap. Am vrut sa plec. Insa am decis sa stau inauntru, ca eram la terasa si era cam rece. El a intrat, m-a salutat si a plecat. De tot. La masa a ramas un prieten si am indraznit sa spun ca sunt suparata. Si mi-a spus asa: “tu mai bine vezi-ti de drumul tau. In orice caz, nu cu mine trebuie sa vorbesti, ci cu el”. Si atunci am inteles de-a dreptul ca nu mai are sens.

De fapt, m-am intors la ce spuneam… ca daca ti se spune ca e gata, nu conteaza de ce e gata, pur si simplu motivul e absolut secundar. Chestia e ca nu mai vrea. Si azi am incetat de fapt sa mai sper. Am incetat sa ma gandesc ca dupa mesaj, s-a intors, ca vinerea trecuta a existat….

Problema e de fapt ca sunt total singura acum. Nu-mi place nimeni, nu vreau sa stiu de nimeni. Probabil ca pentru o vreme o sa-mi plang mizeria aici si apoi o sa apara alt cui. Insa important ar fi sa evit sa-l mai vad. Asa cum mi-a iesit cu blue eyes (si cu el era si mai greu, ma ciocneam de el peste tot), asa trebuie sa iasa si acum. Mai ales ca e mult mai usor. Ma incurajez singura, insa alta solutie nu vad.

PS - in timpul meciului i-am sters numarul din telefon. Si mesajul ala nenorocit.

DELETE

Asta am facut azi. L-am sters din lista de YM. Ma chinuia ca exista. Nu puteam sa nu ma uit macar o data pe ora sa vad ce se mai intampla. Nu era normal. Azi mi-a raspuns sec si cu mare intarziere la o intrebare simpla. Atunci mi-am dat seama ca totul e fortat. Ca asa nu se mai poate frate! Si atunci l-am sters fara mila. O prietena imi spune ca e posibil sa se simta la un moment dat ranit in orgoliul lui de mascul alfa ca admiratoarea lui nu-l mai baga in seama si atunci probabil va reactiona. 

Insa eu ma indoiesc profund de asta. Eu cred ca pur si simplu abia acum S-A TERMINAT. Nu cand a zis el, acum o luna. Nu cand a incercat sa ma cu vrajeli de genul “eu nu mai simt nimic”. Acum, pentru ca acum eu incerc sa nu mai simt nimic. Si asta nu e pentru ca trebuie sa-mi impun vointa si dorinta in fata oricui. Ci pentru ca abia acum am ajuns la concluzia asta ca da, intr-adevar, s-a terminat.

Oricum sunt pusa pe fapte mari. Adica am zis ca trebuie sa-mi fac curatenie generala in viata si deci cred ca voi da vesti proaste si peste mari si tari. Si nu mai vreau sa aud de nimeni. Gata. E timpul sa strat fresh, vara abia a inceput!

de-a mutelea

Asta jucam noi zilele astea. Adica azi. Eu n-am spus nimic. M-am tinut tare, desi am avut doua statusuri reprezentative. Poate prea reprezentative. El a tacut chitic. Spre seara m-am dus la film, insa m-am grabit acasa si am ajuns intr-un suflet sa vad ce “status” are el. Ei bine, e idle. Cam de cand am plecat eu de la munca. Si incepe virusul scenaritei din mine sa elucubreze: saptamana trecuta era online la ora asta si vorbeam. Era “available” adica. Acum, de cand a inceput saptamana, seara nu mai e “available”. Are pe cineva? Are program? Si daca da, o sa dureze ca la noi, doua saptamani?

Oh well, hai sa nu mai facem scenarii d-astea, bine? Ce rost are, in fond? Cum spuneam, o sa-l vad vineri la meci. Maine iar o sa fiu muta. Si acum se va alege, am impresia, ce naiba se intampla si cu situatia asta. Poate ca o sa intalnesc pe altcineva, ca doar nah, cui pe cui se scoate. Problema e ca nu-mi place nimeni. But you never know.

Mie-mi miroase a vara. Azi de dimineata cand am iesit din bloc am dat cu nasul de caldura aia din diminetile de vara (si apoi de imbacseala din autobuz) si am zambit. Mi se parea ca niciodata nu am observat asa, dintr-o data, ca a venit vara. Quite a summer, I might add. Pentru ca o sa am prea putine zile de vacanta fata de cate mi-as dori. Insa sper sa ajung la mare mai des ca vara trecuta, desi asa zic in fiecare vara ca o sa fac. Problema e ca ma tine legata aici this big guy with his big hands and cuddling arms. Vineri seara a devenit apogeul saptamanii pentru mine. Stiu ca atunci il vad. Probabil ca daca intr-o vineri nu va aparea, o sa fie dezastru. Si voi plange pe blog cu lacrimi virtuale de crocodil. Dar poate ca va trebui sa previn eu chestia asta cumva si sa plec cat mai des, sa nu ma mai vada, sa nu-l mai vad, sa ne rupem odata, desi nu-mi doresc.

Insa alta solutie sincer nu vad. E clar ca daca ma voia, facea ceva chiar si dupa gunoiul ala de sms de despartire. E clar ca ar fi vrut sa stie de mine. M-ar fi sunat. M-ar fi gasit cumva, mai ales ca eu am fost si inca sunt mereu aici. Asa ca acum, lucida, imi dau seama ca toata nebunia asta nu are sens. Ca desi ma atrage ca un magnet, trebuie sa ma rup, asa cum am facut si cu blue eyes. Cu el a fost si mai greu ca-l vedeam mereu la munca and I still do, dar a trecut. Nici nu-mi pot aminti cum a fost cu el, mai citesc pe blogul asta pe la inceput, rational stiu, insa sentimental nu. L-am scos de tot din mine.

Asa ca, dragele mele, cred ca happy ending o sa fie doar in melodia lui Mika si poate mai incolo, cu un alt baiat. Thing is… mie-mi place cand lucrurile nu sunt usoare la inceput. Face relatia mai misto dupa aceea, ii da mai muta greutate. Dar nici chiar in halul asta!

fir-ar…

Nu-mi iese si pace! Nu pot sa nu vorbesc cu el. Azi de dimineata eram hotarata sa nu zic nimic. Da absolut nimic. Sa intru in silentio stampa. Dar am primit un banc si m-am gandit ca l-ar distra (and it did), apoi el mi-a trimis un link, apoi am decis de comun acord ca tinem cu Spania la meciul din seara asta. Il tineam la curent cu scorul si cu fazele, ca n-avea TV la munca. Si acum, ajunsa acasa, imi dau seama ca n-am facut bine deloc! Ca trebuia sa-mi tin nabii gura, sa tac chitic si sa ma prefac ca nu e acolo in lista de messenger. Uneori am impresia ca numele lui pulseaza acolo in lista, ma indeamna sa dau click pe el si sa fac ceva…. I hate YM!

Mda.. poate maine o sa-mi iasa chestia asta cu nevorbitu’. Insa sunt convinsa ca voi veni acasa mega suparata ca nu am vorbit, ca ar fi trebuit sa zic ceva totusi.. d-astea. Damn, I’m weak sometimes!

PS - cred ca daca m-as detasa putin de toata povestea asta, as putea sa privesc situatia mult mai obiectiv si mi-ar veni mai usor sa iau o decizie. Sau sa am o atitudine. Sau… ceva. Insa am impresia ca asta e mai rau decat blue eyes, pe asta nu poti sa-l ocolesti si sa-l ignori odata ce l-ai observat o data (si bine!)

gata!

Cam asta ar fi. Cred ca de data asta ar trebui sa-mi fie mai usor sa ma rup de el. I did it already, fortata de imprejurari tehnologice… sa zicem. Dar apoi a revenit. Si apoi a urmat o pauza. Si azi am vorbit dar numai pentru ca l-am bzzz eu. Si apoi ne-am vazut la meci. Fara sa vorbim, abia daca ne-am salutat, am plecat inaintea lui, nici macar un cuvant nu mi-a adresat. Nici in seara asta pe mess. Asa ca am obosit sa alerg dupa un vlajgan cu probleme in a relationa normal cu o femeie. 

Sunt nervoasa si pe mine ca nu sunt in stare sa am un pic de demnitate si sa nu mai alerg asa dupa bad-guys, d-aia care nu dau doi bani pe mine, care ma trateaza prost, care ma vor doar atunci cand li se scoala (la propriu si figurat, caci big guy n-a fost “murdarit” de mine), care se cred cei mai importanti din univers.

M-am plictisit de mine si de porcariile din capul meu, de faptul ca-mi place sa-i “vanez” cu conditia ca si ei sa se lase vanati si nu foarte mult, atat cat sa-mi dea fluturii din stomac care-mi plac. Si de fapt cu big guy n-a prea fost chasing. A fost o zi si o seara de flirt. El m-a vrut. Si eu pe el si credeam ca totul e reciproc. Dar de fapt am alunecat, cred, prea repede intr-o relatie repetitiva. Ne vedeam si povesteam lucruri, mancam si ne pupam. Cam asta. Mai dormeam uneori impreuna. Dar imi placea. Era inca totul secret. Si asteptam momentul in care am fi zis lumii de “noi”. Si atunci a dat bir cu fugitii.

Oh well, asa ca am decis sa nu mai fac nimic. Absolut nimic. Sa nu-i mai vorbesc, sa nu-l bag in seama. As vrea sa vad daca face ceva. Si dupa cat timp face ceva. Ca mie numai d-astea mi se intampla: alerg dupa cate unii, ii las apoi in pace si dupa vreo 2-3 ani ma trezesc ca apar din neant si vor sa lege iar lantu’ de iubire!! 

Plus ca nici blue eyes nu e sanatos, are niste texte cu mine de nu se poate! Azi toata ziua mi-a zis Ally McBeal, mi-a cerut o guma, a facut conversatie, s-a bagat in seama… de ce?? What the fuck does he want?

Hai fetelor ca ma duc la somn. Da, voi, cele doua care ma cititi:). Tare greu cu barbatii astia!